Se numesc kibe. Se mănâncă peste tot prin lumea arabă însă aici sunt cele mai bune. În orice restaurant ai intra vezi în bucătăriile deschise femei ce cos cu migală pacheţelele de burtă fiartă de vită în care au împachetat cu grijă un amestec de orez cu carne de vită şi mirodenii secrete.
Da, sună cam greţos, dar sunt atât de bune, ţi se topesc în gură! Kibe şi alte specialităţi arăbeşti te aşteaptă într-unul dintre cele mai îndepărtate colţuri ale Turciei, la doi paşi de graniţa cu Siria: Mardin.
Nu este promovat ca destinaţie turistică, e departe de Istanbul sau de staţiunile de la mare şi doar întâmplarea (un articol ca acesta sau nişte prieteni turci din zonă) face să auziţi despre acest loc magic (fără exagerare). Mardin înseamnă în limba arabă fortăreaţă, iar numele îi vine chiar de la înfăţişare: o recoltă bogată de case din piatră, aşezate parcă una peste alta pe toată suprafaţa unui deal ce străjuieşte câmpiile întinse ale Mesopotamiei. Situat în partea de sud-est a Turciei, Mardin este unul dintre cele mai vechi oraşe din lume.
Şi, alături de Ierusalim, unul dintre puţinele oraşe vechi din lume care şi-au păstrat intactă arhitectura de mii de ani. Clădirile par a creşte una dintr-alta, însă ajuns în mijlocul lor vei vedea că sunt străduţe, ce-i drept înguste, grădini şi curţi interioare frumos aranjate şi impecabil întreţinute. În vechime aici era centrul ortodoxiei siriene şi multitudinea de biserici şi mănăstiri (unele încă funcţionale) stau să demonstreze acest lucru. Majoritatea au fost contruite pe locul unor şi mai vechi temple dedicate cultului Soarelui. Cea mai mare şi mai frumoasă mănăstire vizitabilă din zonă se numeşte Deyrul Zafran şi este la doi paşi de oraş. Aici a fost sediul partiarhatului sirian ortodox până în al treilea deceniu al secolului douăzeci, când s-a mutat la Damasc. Încă se mai ţin servicii religioase aici
