Vârstnicii au apelat la CAR ca să aibă ce pune pe masă de Sărbători sau ca să-şi ajute copiii care au rămas fără serviciu. De la începutul anului, 2.200 de pensionari au depus actele pentru a primi un împrumut.
Citeşte şi:
Protest în faţa Prefecturii
Potrivit datelor furnizate de Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Suceava (CAR), împrumuturile sunt cuprinse între 1.500 şi 3.000 de lei.„Masa de Paşte va fi pe datorie, căci nu-mi ajung banii. Îmi iau medicamente şi mâncare, plătesc întreţinerea, iar restul îl dau copiiilor mei. Băiatul a rămas şomer şi trebuie să-i ajut, că au şi ei copiii mici“, a detaliat Eugenia Tudorache, pensionară.
Împrumută 2.000 de lei
Cel mai multe împrumuturi sunt în jurul valorii de 2.000 de lei. „Am vorbit cu prietenii mei cu care joc table şi toţi au luat bani cu împrumut. Unii mai mult, alţii mai puţin, după cum poate da fiecare înapoi. E greu la bătrâneţe, dar bine că are cine să ne ajute cu banii“, a spus Dumitru Ursu, pensionar. În aceeaşi situaţie, de a trăi pe datorie, s-au numărat în 2009 aproximativ 12.000 de pensionari. Unul dintre motivele petru care persoanele vârstnice aleg să împrumute de la CAR este reprezentat de faptul că aici dobânda este mică, de 8% pe an. Cel mai adesea, împrumuturile sunt returnate în 12 rate.
Sărbători pe datorie
Asta înseamnă că mulţi pensionari îşi fac atât Paştele, cât şi Crăciunul cu împrumuturi. „De vreo doi ani Sărbătorile le fac pe datorie. Am muncit o viaţă, iar la sfârşit trebuie să cerşesc bani pentru a mă bucura alături de soţie de Sărbători“, a spus Alexandru Iftimie, pensionar. În registrele Casei de Ajutor Reciproc sunt înregistraţi 23.460 de cotizanţi, dintre care 13.000 sunt din municipiul Suceava.