Este curatirea Romaniei un proiect fezabil? si in cati ani se poate el realiza, douazeci, cinzeci, care e scara de marime a sperantei noastre? Nu se poate sa nu va fi pus aceasta intrebare. si atunci cand vezi la televizor un ministru luand mita in plic fara nici o frica de consecinte, dupa doi ani de anticoruptie zgomotoasa, sau cand pur si simplu conduci prin Ilfovul care nu e un judet, ci o mare de gunoaie care inconjoara capitala Romaniei, nu poti sa nu te intrebi daca proiectul e realist. Termenii dati de Uniunea Europeana, fie ca e vorba de gunoaiele umane din politica si de la televizor sau de gunoaiele care inunda ce era altadata tara pasnica si agricola din jurul Capitalei, sunt evident nerealisti. Dar intrebarea care se pune este daca proiectul intreg se tine in picioare.
O sa fiu cat se poate de obiectiva in cele ce urmeaza si o sa trec in revista argumentele pro si contra unui pronostic pozitiv. Cele negative sunt evidente. Nu a folosit la nimic eliminarea PSD pe motive de coruptie in 2004, pentru ca, iata, in vazul tuturor, ministri ai PNL reiau intocmai aceleasi practici. Ziaristi de kompromat ca dra Gabriela stefan ii cearta pe fata nu ca fura, ci ca fura ca prostii (poate stie ea unde ar putea capata ceva training profesionist). Stam prost de tot daca ministru al Justitiei a ajuns un reprezentant al coruptilor, care le ia partea cu orice ocazie, e investigat el insusi pentru un procedeu corupt si care da a intelege clar ca primirea de mita la televiziune nu e echivalenta cu o condamnare in instanta (unde, se intelege, se mai poate interveni). Daca intreg Senatul unei universitati, ca la Timisoara, e pe cale sa ridice mana nu ca sa condamne practicile corupte, ci pe cei care vorbesc despre ele, inseamna ca fenomenul a fost si a ramas de masa si ca el atinge, fara deosebire, categorii foarte variate ca pregatire sau statut social.
D
