Peste 200 de maşini aşteaptă în coloană de mai multe ore, vineri seară, în Vama Albiţa, după ce Autoritatea Naţională Vamală a introdus reguli noi pentru cei care intră în România dinspre Republica Moldova, informează Mediafax.
Toţi cei care vin din ţările care nu sunt în spaţiul Uniunii Europene şi tranzitează Vama Albiţa sunt obligaţi să completeze un formular nou, în care trebuie să menţioneze toate bunurile din bagaje introduse în ţară.
În pofida aglomeraţiei, doar doi vameşi sunt responsabili cu introducerea datelor din formular în calculatoarele conectate la baza naţională a Autorităţii Naţionale Vamale.
"Este o bătaie de joc cum nu vă puteţi imagina. Am înaintat cinci metri în trei ore, în condiţiile în care sunt câte trei maşini pe rând, iar coada a ajuns până pe podul de peste Prut. Trebuie să trecem în acel formular dacă avem un buchet de flori, un pliculeţ de cinci grame de zahăr, un kilogram de fasole şi aşa mai departe. Cred că, în sfârşit, s-a terminat cu evaziunea fiscală din România. În ritmul în care se merge, pot să spun că aş fi norocos dacă trec graniţa mâine dimineaţă", a declarat, vineri, Cătălin Popa, oficial al echipei de fotbal FC Vaslui.
Reprezentanţii Direcţiei Regionale Vamale Iaşi nu au putut preciza când se va sfârşi aglomeraţia din Vama Albiţa, susţinând că lucrurile vor merge mai greu în această perioadă, până când se va constitui o bază de date.
"Toţi pasagerii care intră în România sunt introduşi într-o bază de date cu conţinutul bagajelor pentru a se putea monitoriza mai bine produsele care se vând pe piaţa neagră. Când vor trece a doua oară prin vamă, lucrurile se vor simplifica. De aceea, pot să vă spun că ceea ce se întâmplă acum în Vama Albiţa este o chestiune de moment", a precizat purtătorul de cuvânt al Direcţiei Regionale Vamale Iaşi, Liana Vasiliu.
Potrivit acesteia, copiii, gravidele şi p