Ar trebui, cred, să se înmulţească analizele punctuale ale modului în care au operat, timp de decenii, cenzura oficială şi autocenzura personală: de la manuscrise la textul tipărit (cu eventuale documente şi mărturii ale redacţiei sau editurii), de la o ediţie la alta - cu modificările de interes specifice fiecărei perioade. Din punct de vedere strict lingvistic, interesează mai ales conotaţiile unor cuvinte, gradul de subversivitate care le era atribuit şi care poate deci explica anumite evoluţii semantice. Merită studiat, în plus, modul în care sensul textual se reface, diferit, după transformări aparent minime. Semnificaţia globală a unui text e profund modificată de dispariţia sau substituirea unor cuvinte şi secvenţe izolate.

O excelentă analiză a Ioanei Both (prezentată public şi rezumată într-un studiu despre Mihai Eminescu - Poet naţional: Istoria şi anatomia unui mit cultural) urmăreşte modificările spectaculoase suferite de portretul poetului (capitolul "Masca lui Eminescu"), din Viaţa lui Eminescu a lui Călinescu.

Mai puţin evidente, modificările operate la reeditările capitolului final, Armonia eminesciană, al cărţii din 1930 a lui Tudor Vianu - Poezia lui Eminescu - au totuşi efectul de a atenua şi în final de a ascunde total ideea fundamentală şi originalitatea textului; plasarea armoniei inexplicabile, a fascinaţiei poetice, în sfera psihologică a regresiunii în iraţional. Am avut în vedere trei versiuni de reeditare: reperul furnizat de reproducerea fidelă în Opere (vol. II, 1972), textul dintr-o ediţie din 1974, în colecţia Eminesciana (T. Vianu, Mihai Eminescu), în care apar multe diferenţe nesemnalate - şi cel puternic "croşetat" dintr-o antologie din 1985 (Mihai Eminescu, II - Structurile operei). Din păcate, nu am reuşit să identific dacă textul din 1974 are la bază o reeditare preexistentă, cu modificări deja op