Îmi făcusem despre Caragiale o imagine clişeu: un individ răutăcios, scorţos, care râde de se prăpădeşte. Râdeeee... de toată lumea! Sau poate că imaginea aceasta s-a format şi din cauza felului în care ne-a fost prezentat la şcoală sau din cauza fotografiilor cu un Caragiale foarte serios.
2012 este Anul Caragiale. Pentru că se împlinesc 160 de ani de la naşterea sa şi 100 de ani de când a râs pentru ultima oară...
Pentru că este Anul Caragiale, am citit şi am scris mai mult despre dramaturg. Şi am descoperit, cu plăcere, faţa sa… umană.
Un bărbat sensibil, cu mici romantisme, un tată iubitor, obsedat de fericirea copiilor săi. Un om cu fobii. Un om cu prietenii puternice, pe viaţă. Un mare meloman. De altfel, chiar el spunea uneori că şi-a ratat cariera, că ar fi trebuit să fie muzician.
M-a impresionat patriotismul său, de care vorbeau în amintiri cei apropiaţi lui. În 1907, când ţăranii răsculaţi erau ucişi cu tunurile, el se afla la Berlin. Dar a suferit mai mult decât s-ar fi aflat la Bucureşti. A protestat în felul său. A scris “1907 din primăvară până-n toamnă” dintr-o suflare, într-o noapte.
Zâmbiţi. Pentru Caragiale.
Îmi făcusem despre Caragiale o imagine clişeu: un individ răutăcios, scorţos, care râde de se prăpădeşte. Râdeeee... de toată lumea! Sau poate că imaginea aceasta s-a format şi din cauza felului în care ne-a fost prezentat la şcoală sau din cauza fotografiilor cu un Caragiale foarte serios.
2012 este Anul Caragiale. Pentru că se împlinesc 160 de ani de la naşterea sa şi 100 de ani de când a râs pentru ultima oară...
Pentru că este Anul Caragiale, am citit şi am scris mai mult despre dramaturg. Şi am descoperit, cu plăcere, faţa sa… umană.
Un bărbat sensibil, cu mici romantisme, un tată iubitor, obsedat de fericirea copiilor săi. Un om cu fobii. Un om cu prietenii puternice, pe viaţă. Un mare m
