Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mai multe facultăți din Oradea au primit dovada că sunt „de încredere”

Publicat in Adevarul, luni 26 iulie 2010 ·

Facultatea de Medicină și Farmacie din Oradea a reușit să câștige încrederea Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS). Dintre șapte specializări, șase au primit calificativul „încredere", din partea ARACIS. Agenția a mai autorizat și acreditat alte specializări de la Universitatea Oradea, Universitatea Creștină Partium, Universitatea Agora și Universitatea Emanuel.

Citeşte şi:

Mai bine educatoare acasă decât învăţătoare navetistă

Care şcoli scapă de comasare şi care îşi închid definitiv porţile

Olimpia Popoviciu, purtător de cuvânt la Universitatea Oradea a afirmat că studenții de la „medicină dentară", singura specializare care a primit „încredere limitată" din partea ARACIS, nu vor fi afectați în vreun fel. „Specializarea îşi menţine acreditarea şi rămâne sub monitorizarea ARACIS", a spus Olimpia Popoviciu.Facultatea de Medicină şi Farmacie (FMF) din Oradea are șapte specializări: medicină generală, farmacie, medicină dentară, asistenţă medicală generală, balneo-fiziokinetoterapie şi recuperare, tehnică dentară şi radiologie şi imagistică.

Pe lângă FMF, ARACIS a mai evaluat Fundaţia Universitară „Agora" - Universitatea „Agora" din Oradea, la specializarea „poliţie comunitară" (licenţă) de la Facultatea de Drept şi Ştiinţe Economice. Instituția a fost autorizată și a primit calificativul de „încredere", pentru învățământ la zi, cu o sută de studenți pe an.

Universitatea Creştină „Partium" din Oradea, la specializarea limba şi literatura engleză - limba şi literatura română (licenţă) a Facultății de Ştiinţe Socio-Umane, a fost acreditată pentru învățământ la zi, pentru 30 de studenți pe an. Universitatea „Emanuel" a primit „încredere" și a fost acreditată pentru specializarea Managementul Marketingului Antreprenorial (masterat) , de la Facultatea de Management Antreprenorial (învăţământ la z

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum o ora
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 56 minute
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Infotrafic Porturile de la Marea Neagră, închise din cauza vântului puternic

Ziua Constanta acum o ora
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că au fost suspendate manevrele navelor în porturile de la malul Mării Negre,din cauza vântului puternic. Reamintim că municipiul Constanța se află astăzi, 4 mai 2024 sub

USR: Justiţia confirmă dreptul USR Roman de a participa la alegeri / Decizia Tribunalului Neamţ este definitivă

News.ro acum o ora
USR anunţă, sâmbătă, că a câştigat în instanţă dreptul de a participa la alegerile din 9 iunie, în municipiul Roman. Decizia Tribunalului Neamţ este definitivă. ”USR a câştigat, astăzi, prin decizia Tribunalului Neamţ, dreptul de a participa la aleg

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum 33 minute
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 5 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Thomas Bach risipeşte îndoielile: „Ceremonia de deschidere la Paris 2024 va avea loc pe Sena”

Mediafax acum 25 minute
Răspunzând la îngrijorările tot mai mari privind securitatea evenimentului, pe fondul ameninţării unor posibile atacuri teroriste, el a declarat: „Decizia este clară: va fi pe Sena", a spus el la postul de radio El Mon a RAC1, citat de insidethegame

Rusia, despre exerciţiile NATO din Suedia: „Trebuie să recunoaştem că se pregăteşte serios pentru un conflict potenţial cu noi”

Adevarul acum 27 minute
Este evident că exerciţiile militare NATO care se desfăşoară în Suedia nu sunt deloc pe placul Rusiei. Încă dinainte de a începe, în aprilie, Moscova le-a calificat drept o provocare, iar acum revine cu alte acuzaţii, spunând că ele reprezintă dovad

Restricţii în Olanda pentru participarea la comemorarea victimelor celui de-al Doilea Război Mondial

Mediafax acum o ora
Oficialităţile de la Amsterdam a anunţat încă de la începutul săptămânii că vor restricţiona drastic participarea la ceremonia de comemorare din piaţa centrală Dam. Măsurile de securitate fără precedent au fost luate pentru a menţine ceremonia în si

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

22°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°