Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pieţarii din centru, la umbra falimentului

Publicat in Adevarul, miercuri 17 martie 2010 ·

Comercianţii se plâng că încasările scad continuu, iar creşterile de preţuri le-ar alunga în totalitate clienţii. Astfel, ei vor fi nevoiţi să-şi închidă tarabele.

Micii întreprinzători care îşi desfăşoară activitatea în Piaţa Centrală au primit cu frisoane vestea că de pe 15 martie vor plăti chiria cu 11,4% mai mult. Această majorare se va resimţi atât în preţul produselor, care vor creşte, cât şi în buzunarele precupeţilor, care se vor subţia. Pieţarii sunt convinşi că majorarea chiriei, care va fi plătită de luna viitoare, îi va face pe unii dintre ei să-şi închidă afacerea.

„Nu este corect să se mărească chiria tocmai acum când în piaţă este gol. Sunt zile în care plec acasă mai mult decât dezamăgită de banii pe care-i fac. Nu se mai poate vorbi de profit, ne bucurăm dacă avem ce reinvesti în marfă“, a spus supărată Corina Stanciu, proprietara unui stand cu produse alimentare. Chiria pentru un metru pătrat costă lunar 111 lei.

Economie până la vară

Efectele majorării se vor face simţite mai ales după Paşte, când comercianţii se aşteaptă ca pietrenii să nu mai treacă des prin piaţa lor. „Dacă nu este vânzare acum, când omul mai cumpără un ulei sau o legumă să o mănânce în post, imediat după Paşte nu va mai fi nimic. Cei care vor cheltui bani de Sărbători, vor face economie până la vară“, a precizat şi Elena Donciu, un alt comerciant din zonă. Reprezentanţii societăţii care administrează spaţiile din Piaţa Centrală, SC Urban, par puţin impresionaţi de spaimele micilor comercianţi. Ei au spus că cine nu va plăti chiria mărită este liber să plece.

„Această măsură s-a luat după evaluarea unor statistici, care spun că indicele de inflaţie a crescut. Majorarea a fost inclusă în contractul semnat la cedarea dreptului de folosinţă a standurilor“, a spus sec Radu Mîţu, directorul societăţii Urban.

Soluţii de salva

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fugarul Paul de România, o nouă cerere de eliberare pe cauțiune în Malta. Când ar urma să se pronunțe instanța

HotNews acum 53 minute
Paul de România, arestat duminică în Malta, în baza unui mandat european de arestare, a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, iar această solicitare va fi judecată vineri, Între timp, instanţa din România a trimis autorităţilor din Malta man

Rezervele valutare la BNR au scăzut în aprilie cu 1,7 mld. euro

Mediafax acum 57 minute
În cursul lunii aprilie au intrat la BNR 1,33 mld. euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor şi altele, anunţă Ziarul Financiar. În paralel

Premierul Marcel Ciolacu: Le transmit tuturor tinerilor acest mesaj simplu şi clar: Nu conduceţi dacă aţi consumat alcool sau droguri şi nu-i lăsaţi nici pe cei ce lângă voi să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice!

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu le transmite joi tuturor tinerilor mesajul să nu conducă dacă au consumat alcool sau droguri şi să nu îi lase nici pe cei ce lângă ei să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice. ”Ziua Tineretului trebuie să fie un

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 30 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 2 ore
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 5 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum 48 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Program Profi de Paște 2024. Când vor fi deschise magazinele în perioada sărbătorilor

HotNews acum 58 minute
Programul magazinelor Profi va fi unul special de Paște 2024. Potrivit companiei, pe 5 mai, în prima zi de Paște, toate magazinelor vor fi închise. La supermarketFoto: Shutterstock ​Program Profi de Paște 2024 Până atunci clienții pot face cumpărătu

Nouă candidați s-au înscris oficial în cursa pentru Primăria Capitalei. Cine sunt

Adevarul acum o ora
Nouă candidaţi au intrat în cursa electorală pentru Primăria Generală a Capitalei, la alegerile din 9 iunie, după ce Biroul Electoral al Municipiului București le-a admis dosarele. 

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Poate prezenta un real pericol pentru sănătate / Sfecla roşie este ideală pentru a vopsi ouăle

News.ro acum 3 ore
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la vopsirea ouălor nu trebuie utilizată vopsea pentru alte destinaţii, cum ar fi cea tipografică sau pentru textile, deoarece acestea p

Vremea

București
acum

19°
joi

12°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

13°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

9°/22°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°