Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şantierele Aradului „îngheaţă” până când temperaturile vor urca

Publicat in Adevarul, vineri 17 decembrie 2010 ·

Muncitorii iau o pauza de la febra lucrărilor care a cuprins oraşul în ultimul an. Reabilitările s-au făcut până acum cu întârzieri de câteva luni.

Muncitorii de pe şantierele Aradului îşi vor pune astăzi uneltele jos şi vor intra în vacanţa de sărbători. Este vorba despre cei angajaţi la firmele care desfăşoară lucrări pe bani publici în Arad, pe şantierele din Centrul Vechi, inclusiv Podul Traian, Aradul Nou şi pe Calea Romanilor.

Întârzie sau nu?

Toate aceste lucrări sunt finanţate cu bani de la BERD. Constructorii spun că odată cu scăderea temperaturilor sub 0 grade Celsius nu se mai pot realiza turnări de asfalt, ci doar de beton şi aşezarea bordurilor.

Reprezentanţii Primăriei spun că dacă în prima etapă a lucrărilor de reabilitare au avut loc întârzieri şi de câteva luni, dar la cea de-a doua etapă aceştia promit că lucrările vor fi în grafic. „Cât vremea a permis, pe Calea Romanilor s-a turnat beton de egalizare, cât şi în Aradul Nou, unde înlocuirea şinei s-a realizat în proporţie de 80 la sută. În ceea ce priveşte Centrul Vechi, lucrările sunt şi aici în grafic, cu excepţia străzii Cozia, unde au fost ceva probleme. În aceste zile s-a lucrat şi la amenajarea străzilor, care sunt în reparaţii, astfel locuitorii să aibă acces decent la locuinţe”, a spus Răzvan Popa, director tehnic în cadrul Primăriei Arad.

Reprezentanţii comunităţii cred însă că muncitorii au lucrat încet şi prost. „Noi ştiam că nu sunt în grafic. La calitate se stă mai prost”, a declarat Vasile Arion, vicepreşedinte ULAL.

cifre

39.345 metri pătraţi de carosabil vor fi reabilitaţi în a doua etapă.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 58 minute
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 3 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum o ora
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum o ora
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 4 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Dennis Man şi Valentin Mihăilă au promovat în Serie A

News.ro acum o ora
Formaţia Parma, la care joacă Dennis Man şi Valentin Mihăilă, a obţiinut, miercuri, promovarea în primul eşalon din Italia. În etapa a 36-a din Serie B, antepenultima a sezonului, Parma a remizat în deplasare cu Bari, scor 1-1. Mihăilă a jucat pe to

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 6 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Descoperirea terifiantă făcută de arheologi în casa lui Hermann Goring, prietenul lui Adolf Hitler: „Am fost complet șocați"

Ziua News acum o ora
Schelete înfiorătoare, cu membre lipsă, au fost găsite în „Bârlogul Lupului", unde a locuit cândva un apropiat de top al lui Hitler, relatează The Sun. Arheologii germani și polonezi au făcut această descoperire înfricoșătoare în timp ce făceau săpă

Antony Blinken a vizitat punctul de trecere pentru ajutorul umanitar dinspre Israel către Fâşia Gaza, de la Kerem Shalom VIDEO

Ziare.com acum o ora
Secretarul de stat american, Antony Blinken, a fost miercuri, 1mai, la Kerem Shalom, unul din punctele de trecere pentru ajutorul umanitar dinspre Israel către Fâşia Gaza, informează AFP şi Reuters. Blinken a putut vedea 10 camioane aşteptând să int

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 7 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Vremea

București
acum

16°
mie.

11°/21°
joi

13°/16°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/21°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/15°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

8°/20°
joi

9°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

15°
mie.

10°/22°
joi

12°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/21°