Episodul 3. Vertigo
Tii minte? Eram pe cetate. Cei doi insuratei isi terminasera "shooting"-ul. Tocmai isi castigasera dreptul la fericirea eterna. Orice s-ar intampla de acum incolo, lumea asa ii va tine minte: zambind imbratisati pe pietrele cetatii.
*
Nu fusese unul dintre cei mai buni ani ai mei. Rupsesem o logodna. Finalizarea proiectelor in care ma implicasem fusese amanata. Trebuise sa trec peste inchiderea unui ziar la care lucram. Era una dintre perioadele acelea in care "toate mi se intamplau numai mie". In parcare am reusit sa sifonez Matizul unei babute. "Noroc" ca aveam CASCO. Si tot in parcare, dupa ce mi-am reparat masina, mi-a lovit-o un TIR. Cand am vrut sa ma apuc de scris, am varsat Pepsi pe tastatura. A trebuit sa cumpar alta. Inainte de Craciun, cand toate bancile erau inchise si nu apucasem sa cumpar vreun cadou, mi-am pierdut cardul. Am iesit si eu intr-o seara intr-un club. Beam o bere si, in invalmaseala, un prieten a dat cu cotul in sticla chiar cand o duceam la gura. Mi-a spart un dinte. Inca n-am apucat sa-l pun la loc. Intr-o alta seara, in acelasi club, am agatat o studenta. Ca sa fiu corect pana la capat, de fapt, ea m-a agatat pe mine. Dimineata, la plecare, am aflat ca e fiica unui prieten. A fostului meu sef.
Pana si nenorocita de inghetata, cu care, intr-un acces de marinimie, mi-ai dat voie sa-ti fac cinste, n-avea nici un gust...
*
Stateam si ma uitam la insuratei. Ei macar incercau sa mimeze bucuria. De fapt, nu priveam nimic. Asteptam doar sa treaca timpul. Sa mai bifez o zi in calendar. Sa ma intorc la Cluj. Sa bifez alte zile. Sa incerc sa mimez si eu bucuria. Implinirea. Supravietuirea. Uneori e atat de simplu! Totul e sa fii prieten cu un fotograf bun...
*
"Nu inteleg de ce pluralul de la parau e paraie, nu parauri...", ai spus. Dar tu nu crezi in magie. N-o sa