Aceştia au fost convocaţi astăzi la pregătirea trimestrială a preşedinţilor comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă, ocazie cu care au aflat concluziile desprinse în urma controalelor de prevenire a incendiilor desfăşurate la localităţi.
Printre materialele prezentate şi discutate astăzi s-au regăsit noţiunile generale legate de apărarea împotriva dezastrelor şi principalele măsuri de prevenire, categorii de construcţii şi amenajări ce se supun avizării pe linie de securitate la incendiu.
S-a discutat despre categorii de construcţii la care este obligatorie realizarea adăposturilor de protecţie civilă, precum şi a celor la care se amenajează puncte de comandă cât şi dispoziţii generale de apărare împotriva incendiilor la amenajări temporare în spaţii închise sau în aer liber.
De asemenea, s-au prezentat informaţii referitoare la campania naţională de informare şi sensibilizare a cetăţenilor privind „Rolul şi importanţa voluntariatului în România", cât şi despre asanarea terenului de muniţia rămasă neexplodată în urma conflictelor armate.
La convocarea de pregătire a preşedinţilor comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă au luat parte prefectul judeţului Vrancea, Sorin Hornea, inspectorul guvernamental Ion Oprea şi inspectorul şef al I.S.U. Vrancea, locotenent colonel Flaviu-Dorel Chiscop.
Intră pe focsani.adevarul.ro pentru a afla şi alte ştiri din Vrancea.