Angelo Niculescu, antrenorul care a condus naţionala de fotbal la Campionatul Mondial din 1970, e unicul supravieţuitor al celebrei echipe Carmen Bucureşti, desfiinţată de comunişti în 1947.

Angelo Niculescu îşi trăieşte bătrâneţile într-un bloc vechi, situat în apropierea Liceului „Spiru Haret" din Capitală. Deşi a împlinit deja 89 de ani, fostul selecţioner e foarte lucid şi are o memorie de elefant, putând să-ţi descrie la fel de uşor un gol marcat de Iuliu Bodola în anii '30 sau reuşitele din ziua de astăzi ale unui Andrei Cristea. Spre deosebire de alţi antrenori etichetaţi drept „Domn' Profesor", Angelo Niculescu îşi merită cu vârf şi îndesat renumele, întrucât a absolvit cu acte în regulă Academia Naţională de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti. Orice discuţie despre fotbal îl prinde foarte rapid, venerabilul tehnician fiind omul care spune întotdeauna lucrurilor pe nume.

Mociorniţă, „domn distins"

Despre jucătorul Angelo Niculescu nu se mai cunosc astăzi prea multe, însă tehnicianul a evoluat mai bine de zece ani în primul eşalon. „Apogeul meu ca fotbalist a coincis cu perioada belică, iar eu am stat patru ani sub arme, motiv pentru care nici n-am ajuns vreodată la echipa naţională. Am şi luptat pe lângă Odessa.

Apoi, am fost detaşat la FC Craiova, unde am şi câştigat titlul, în sezonul '42-'43, dar campionatul de război n-a fost niciodată oficializat", îşi aminteşte profesorul Niculescu, care consideră că perioada cea mai bună a carierei sale a fost cea petrecută la echipa lui Ionel Mociorniţă, Carmen Bucureşti. „El era un domn distins, avocat de profesie, care a şi jucat alături de noi o perioadă. În '45-'47 noi aveam contracte de profesionişti, chiar dacă se instaurase deja comunismul. Eram încadraţi, pentru «camuflaj», la fabrica lui Mociorniţă, dar primeam salarii cu totul aparte. Banii îi luam în funcţie de activitatea sportiv