Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PDL, încurcat de reforma electorală a lui Băsescu

Publicat in Adevarul, duminică 12 septembrie 2010 ·

Mesajul preşedintelui referitor la votul uninominal în două tururi de scrutin şi revizuirea Constituţiei este primit cu rezervă chiar de lideri ai PDL. Cei mai mari critici ai iniţiativei lui Traian Băsescu sunt chiar aliaţii PDL din Coaliţie, reprezentanţii UDMR.

„Îi reamintim preşedintelui şi colegilor de la PDL că au nevoie de majoritate absolută în Parlament pentru modificarea sistemului de vot şi de două treimi din votul parlamentarilor pentru revizuirea Constituţiei", a declarat deputatul UDMR Márton Árpád.

Mai citeşte şi:

Stolojan face loc „lupilor tineri“ din PDL

UDMR susţine că uninominalul majoritar în două tururi de scrutin (după modelul alegerii primarilor) va duce la distorsionarea votului electoratului şi la prezenţa unui singur partid sau a maximum două partide în Parlament.

Márton Árpád îl acuză pe Băsescu că a lansat din nou aceste teme în discuţie pentru a crea tensiuni politice şi pentru a mai recupera ceva electorat pe baza unor teme de care s-a folosit şi în campanie. „Poate fi un demers populist. În cazul revizuirii Constituţiei, noi nu avem o problemă prea mare cu reducerea numărului de parlamentari, ci cu trecerea la Legislativ unicameral", mai spune deputatul UDMR.

Declaraţiile acestuia vin la doar câteva zile după ce şeful statului a declarat la TVR că va cere introducerea uninominalului în două tururi de scrutin şi că va trimite la Parlament proiectul de revizuire a legii fundamentale.

Cele două proiecte nu au şanse să reintre curând în discuţia aleşilor, iar niciunul dintre partidele mari nu-şi asumă o poziţie clară. „Avem acum în analiza PDL mai multe propuneri pentru schimbarea sistemului de vot, iar uninominalul pur este una dintre variante. Încă nu s-a cristalizat o opinie clară în partid", a susţinut preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase.

Aceast

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doi turiști australieni și unul american, găsiți cu câte un glonț în cap, pe fundul unui puț din Mexic

Ziare.com acum 41 minute
Autorităţile mexicane au confirmat, duminică, faptul că americanul şi cei doi turişti australieni care au dispărut săptămâna trecută în nordul Mexicului sunt morţi, după ce trupurile lor au fost identificate de părinţi, relatează Reuters. Trupurile

LIVE Război în Ucraina - ziua 803: Atac rusesc cu drone în Ucraina / Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa

HotNews acum 40 minute
​Ucrainienii au sărbătorit al treilea Paşte sub focuri de armă, în timp ce trupele ruseşti sunt tot mai aproape de a ameninţa unele dintre oraşele cheie din estul țării. O femeie a murit şi alte 17 persoane au fost rănite în urma atacurilor ruşilor

Atac teribil în Irlanda de Nord: Un bărbat a fost găsit ţintuit de un gard cu cuie bătute în mâini

News.ro acum 2 ore
Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fieca

Surpriză imensă la Miami: Lando Norris a câştigat a şasea etapă a sezonului de Formula 1. "Era timpul, nu-i aşa?"

News.ro acum 7 ore
Lando Norris (McLaren) a produs o surpriză mare duminică seară în Formula 1, el câştigând Miami Grand Prix, a şasea etapă a sezonului. Pentru britanic este primul succes în Formula 1. "Era timpul, nu-i aşa?! Ce cursă. Aşteptam de mult timp. În sfârş

Superliga – play-off: CFR Cluj învinge pe Rapid Bucureşti, scor 3-2, la revenirea lui Dan Petrescu

News.ro acum 8 ore
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-2, formaţia Rapid Bucureşti, într-un meci din etapa a 8-a a play-off-ului Superligii. La clujeni a fost primul meci al lui Dan Petrescu, revenit la CFR, în timp ce Rrahmani a ratat un

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 9 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Bernard Hill. Actorul din Titanic și Stăpânul Inelelor avea 79 de ani VIDEO

Adevarul acum 13 ore
Actorul Bernard Hill, cunoscut în special pentru rolurile din Titanic și Stăpânul Inelelor a murit la vârsta de 79 de ani. El a jucat în rolul Căpitanului Edward Smith, în filmul câștigător al Oscarului din 1997 și pe Regele Théoden, din Stăpânul In

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 12 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Hamas anunţă că ultimele negocieri pentru încetarea focului s-au încheiat. Israelul promite o operaţiune militară în "viitorul foarte apropiat"

News.ro acum 9 ore
Ultima rundă de negocieri pentru încetarea focului în Gaza s-a încheiat la Cairo după "discuţii aprofundate şi serioase", a anunţat duminică gruparea militantă Hamas, reiterând cereri cheie pe care Israelul le-a respins din nou. După primele semne d

Vremea

București
acum

13°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

12°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

10°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°