Ion Diaconescu nu va răspunde penal, ca urmare a prescripţiei faptei, după ce l-a trimis în judecată nevinovat, pentru viol şi omor calificat, pe Marcel Ţundrea. Procurorii Parchetului General l-au trimis în judecată, ieri, pentru aceleaşi fapte pentru care Ţundrea a stat după gratii, pe Gheorghe Avram.
Pe baza rechizitoriului făcut de procurorul Ion Diaconescu, Ţundrea a fost condamnat la 25 de ani de închisoare pentru violarea şi uciderea minorei Mioara Gherasie. El a executat 12 ani. „Condamnarea lui Marcel Ţundrea pentru omorul săvăşit la 16 iunie 1992 asupra victimei Mioara Gherasie reprezintă cea mai mare eroare judiciară din istoria Justiţiei române", se arată în rechizitoriul întocmit de procurorul criminalist Remus Budăi.
Eroarea judiciară fost posibilă din două motive: ancheta defectuoasă coordonată de Diaconescu şi faptul că în România proba ADN în cauze penale s-a realizat abia după anul 2002. „Din analiza actelor de la dosar rezultă că procurorul Ion Diaconescu, în timpul urmăririi penale efectuate în cursul anului 1992, a îndeplinit cu ştiinţă şi în mod defectuos mai multe activităţi", se arată în rechizitoriu.
Martori influenţaţi
Ţundrea a fost condamnat de Tribunalul Gorj, în 1993, la 25 de ani de închisoare, iar pedeapsa a fost confirmată în 1997 de Curtea Supremă. Pe baza analizelor ADN, în 2004, Tribunalul Braşov a redeschis cazul şi a arătat că după arestarea lui Ţundrea omorurile din zona vecină comunei Pojojeni- Gorj au continuat, dar s-au oprit doar când recidivistul Gheorghe Avram era arestat pentru fapte cu violenţă. În 2009, Curtea Supremă a decis achitarea definitivă al lui Ţundrea.
Greşeli grave în anchetă
Printre greşelile flagrante care i s-au imputat lui Diaconescu se regăseşte şi faptul că nu l-a audiat personal - în 1992 - pe Gheorghe Avram. De asemenea, ar fi influenţat doi martori să declare că l