Ce-o fi fost băutura numită "ciriviş" despre care citim în vechile noastre documente? Probabil, un fel de bere, fiindcă pe spanioleşte licoarea de hamei se cheamă cerveza. Clar, nu? O să vedeţi de ce încep în această limbă de sorginte latină. În orice caz, fabricarea berii în Bucureşti era cunoscută înainte de intrarea pandurilor lui Tudor în oraş, fiindcă un Johann "neamţul" a căpătat de la Vodă Caragea autorizaţie de a exercita acest "meşteşug" pentru care, în toată ţara, "nu s-au găsit nimeni cu ştiinţă". Nici consumul berii nu se răspîndise încă: în 1825 se spunea că "o beau numai evropenii". Cam tot pe atunci, un Fuchs, bavarez de-al regelui Othon, a introdus acea băutură în Grecia, unde şi astăzi marca naţională de bere îi poartă numele, "Fix". În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, s-au construit în Capitala României patru mari fabrici - Oppler, Gib, Luther şi Bragadiru -, semn că, între timp, consumul de bere crescuse considerabil.

O berărie cu numele de Gambrinus exista în 1900, cînd Caragiale, patronul ei, îl vedea acolo pe Mitică, tipul bucureşteanului chefliu şi băncos. S-ar părea că era localul pe care îl ştim pe bulevardul Regina Elisabeta, dar în 1933, în Bucureşti, ghid oficial, apare berăria Gambrinus la nr. 3 din strada Câmpineanu, între altele două, Teatrului şi Helvetia, deci la capătul dinspre Calea Victoriei al acestei străzi, aproape de Teatrul Naţional. Firma se mutase sau concurenţa preluase acelaşi nume. În schimb, la colţul bulevardului cu strada Brezoianu găsim două hoteluri, faţă în faţă. Unul, Princiar, la nr. 15, mai tîrziu 18, este cel care şi-a schimbat numele în Cişmigiu, firmă care se vede şi astăzi: 60 de camere, după cum precizează Guide de la Roumanie, pe care Oficiul Naţional al Turismului l-a publicat în ajunul războiului. Berăria funcţiona în sălile înalte de la parter, hotelul ocupa, deasupra, patru etaje. Celă