În 1989, Şerban Gheorghe avea 45 de ani şi era şef al Oficiului forţă de muncă, Brăila. "Eu eram cel care recruta forţă de muncă. Veneau tinerii puhoi la mine. Cum terminau şcoala, cum se înfiinţau. Iar eu încercam să-i ajut pe fiecare în parte, în funcţie de calificarea pe care o avea. Nu lăsam pe nimeni pe dinafară. Nici nu trebuia. Misiunea noastră era să le găsim locuri de muncă.
Numai delincvenţilor, celor care aveau antecedente penale, nu puteam să le găsesc nimic, de fapt, nici nu erau trimişi la oficiu. Pentru ei, conducerea avea altceva pregătit, nu eu eram cel care se ocupa de aceşti oameni. Majoritatea celor care veneau la mine doreau să se facă mineri. Era o meserie destul de bine plătită. Se dădeau sporuri, şi parcă nu era aşa periculos cum a devenit acum.
Ţin minte că în 1989 am fost în Valea Jiului de 16 ori cu câte 100 de oameni odată. Aveam sarcini precise şi nu plecam înapoi, în Brăila, până nu mă asiguram că totul este ca la carte. De obicei mergeam cu trenul, câteodată şi cu autocarele, câte trei odată, că nu aveam loc toţi într-unul.
De-ndată ce ajungeam acolo, fiecare viitor ortac primea lenjerie curată, se întâmpla de cele mai multe ori să fie nouă. Masa pe zi costa 25 de lei, iar mâncarea era foarte bună. E important să primeşti în fiecare zi mâncare caldă. Îi întrebam pe veterani dacă sunt probleme. Mă cunoşteau, că printre ei erau şi brăileni aduşi tot de mine. De-a lungul timpului, am constatat că foarte mulţi oameni au hotărât să-şi aducă familiile sau să-şi întemeieze familii, acolo în Valea Jiului, în Valea de Brazi, Câmpu' lui Neag. Locuri foarte frumoase...
Înainte de a intra în subteran, toţi erau obligaţi să facă un stagiu de pregătire, de instruire, în care erau învăţaţi cum să folosească echipamentul, exista şi o parte teoretică, care se făcea temeinic