În două mesaje postate la începutul anului trecut pe un forum medical, Luminiţa T., ieşeanca ucisă alături de mama sa marţi seară de propriul fiu în vârstă de 17 ani, descria în cuvinte emoţionante cât de grea este boala cu care se luptă fiul său.
Femeia mărturisea unui membru al forumului medical că are în calculator o adevărată enciclopedie despre boala fiului. „Eu am 46 de ani, şi mă gândesc cu "modestie" că dacă aş mai trăi 40 de ani de aici încolo să-l văd cât de cât în rând cu lumea.! Spuneam eu, e cumplit pentru toţi. Privesc uneori la oamenii care au copii sănătoşi (nu îi invidiez, sincer, niciodată) şi mă uit ca Niculăeş la pomul de iarnă a celor bogaţi, şi mă întreb cum o fi!!. E ceva ce numai un suflet de mamă ar putea să-ţi spună ce simte! E crucea nostră, şi îmi spunea cineva că Dumnezeu îi alege pe oamenii care pot să-şi ducă crucea, pentru că ştiu că o vor putea duce!... ", îi răspundea ieşeanca unui membru al forumului.
(Click pe poze pentru fotografii de la biroul la care femeia lucra)
În celălalt mesaj,aceasta povestea despre o secvenţă tensionată, când băiatul a reacţionat violent. „....Încearcă să mă "lămurească" să îl ţin acasă, a văzut că nu merge, în "joacă",...că aşa e boala asta, a încercat să mă strângă de gât, m-a lovit cu proprii mei pumni, eu am 46 Kg., el 80 kg.. şi 182 cm. Vă imaginaţi.! Am fost sfătuiţi de terapeut să chemăm poliţia să-l ducă la spital. Eu nu am vrut, mama s-a speriat şi a chemat poliţia. Băiatul se liniştise, era în baie, a auzit poliţia şi a vrut să " fugă " pe geam. Stăm la casă, aşa că de la ultimul etaj până jos sunt vreo 5 m. A căzut pe asfalt. (...) A luat tratament şi a făcut terapie un an de zile. Deci nu am neglijat nimic! Undeva medicaţia nu a mers şi, ori eu/băiatul , astăzi puteam să nu mai fim. (...)Astăzi îl luăm acasă după atâta timp din spitalul amintit, e bine, dar pentr
