În timp ce Adriean Videanu, primarul Bucureştiului, nu se sinchiseşte să rezolve problema şcolilor incluse în programul de reabilitare BEI, Cristian Adomniţei, ministrul Educaţiei, nu poate rezolva nimic pentru că 102 şcoli bucureştene nu pot fi reparate decât cu fondurile BEI.
În acest moment, doar în 23 de unităţi se lucrează, din 2004 de când a început programul, iar Primăria Bucureştiului nu este capabilă să organizeze licitaţiile pentru atribuirea lucrărilor. „Trebuie să tragem încă un semnal de alarmă, la Primăria Capitalei. Eu aş avea bani să investesc în şcolile din programul BEI, dar nu pot! Nu pot da dublă finanţare. Primăria Capitalei este singura responsabilă de aceste şcoli! ”, a spus Cristian Adomniţei, ministrul Educaţiei, care a verificat, marţi seară, cum se desfăşoară lucrările de reabilitare la Şcoala 173 şi Grădiniţa 43, ambele incluse în programul BEI.
De mai bine de un an şi jumătate, la aceste unităţi nu s-a mai lucrat absolut nimic, iar părinţii, elevii şi profesorii sunt disperaţi şi nu ştiu cui să mai ceară ajutor. Ministrul Educaţiei a recunoscut că are mâinile legate şi nu poate decât să-i atragă atenţia primarului general asupra problemelor pe care acesta se pare că se încăpăţânează să nu le rezolve.
Ministrul a vizitat şi Şcoala Nr.1, la care, din 2005, nu s-a mai lucrat deloc la corpul anexă, chiar dacă Primăria Sectorului 1 a primit bani pentru finalizarea lucrărilor. (E.L.)
În timp ce Adriean Videanu, primarul Bucureştiului, nu se sinchiseşte să rezolve problema şcolilor incluse în programul de reabilitare BEI, Cristian Adomniţei, ministrul Educaţiei, nu poate rezolva nimic pentru că 102 şcoli bucureştene nu pot fi reparate decât cu fondurile BEI.
În acest moment, doar în 23 de unităţi se lucrează, din 2004 de când a început programul, iar Primăria Bucureştiului nu este capabilă să organizeze licitaţiil