Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nasul

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 25 ianuarie 2003 ·

Fiecare familie de romascani cu ceva "vechime" a botezat un copil sau a cununat un cuplu. Primarul Dan Carpusor spune ca s-a aflat la Starea Civila nu numai ca sa oficieze casnicii, ci si in calitate de nas. De-a lungul anilor, impreuna cu sotia sa Liudmila, primarul a botezat cinci copii si a cununat cinci cupluri. El sustine ca nu si-a propus sa aiba numai zece fini, insa este foarte pretentios in astfel de situatii. "Am de gind sa mai botez si sa mai cunun, insa sint atent de la cine vine solicitarea. Trebuie sa-i cunoastem pe viitorii cumetri sau fini si nu ne hotarim de la prima intilnire. Daca am trata acest gest ca pe unul trecator, atunci am putea fi mai putin pretentiosi. Dar pentru ca viitorii fini reprezinta copiii nostri spirituali si legaturile sint foarte strinse, ni-i alegem cu mare grija", a spus primarul. Copiii botezati de familia Carpusor sint ai unor familii tinere, care fie sint copii ai unor colegi de serviciu, fie ai unor neamuri. "Ne-am gindit sa facem acest gest crestinesc pentru ca a boteza un copil inseamna o pomana. De asemenea, in ziua de astazi, si a cununa inseamna o pomana, pentru ca a cununa o cuplu inseamna cheltuieli foarte mari din partea nasilor. Acum, din pacate, se gasesc mai greu nasi. Dar, toate botezurile si cununiile le-am facut din suflet, finii nostri devenind aproape membri de familie. Tuturor celor carora le-am botezat un copil sau i-am cununat le merge foarte bine", a spus Dan Carpusor. Ultima data, primarul a fost nas mare anul trecut, cind a cununat-o pe fiica viceprimarului Vasile Cojocariu. Fata, medic la Iasi, s-a maritat cu un inginer. Primarul a declarat ca solicitari de a fi nas a primit si in timpul unei audiente, cind un cuplu a cerut sa fie cununat de familia Carpusor. (Lucia CRAINICU) Fiecare familie de romascani cu ceva "vechime" a botezat un copil sau a cununat un cuplu. Primarul Dan Carpusor spune ca s-a

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum 17 minute
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Va proteja NATO cerul Ucrainei? Parlamentarii germani propun ca dronele rusești să fie doborâte de pe teritoriul României și al Poloniei

HotNews acum o ora
Importanți parlamentari germani, atât din partidele aflate la putere, cât și din opoziție, au susținut ideea ca țările europene din cadrul NATO să apere spațiul aerian de deasupra vestului Ucrainei chiar de pe teritoriul Alianței Nord-Atlantice, a r

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins!

Ziua Constanta acum o ora
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Când va avea loc turneul? Trophée Cla

VIDEO Jerry Seinfeld, boicotat în semn de protest la ceremonia de absolvire de la Universitatea Duke

HotNews acum o ora
Zeci de studenţi au părăsit duminică ceremonia de absolvire a Universităţii Duke, iar unii au scandat "Palestina liberă" pentru a protesta faţă de invitatul evenimentului, nimeni altul decât comediantul Jerry Seinfeld, relatează Reuters. Jerry Seinf

Gabriela Firea, pe primul loc pe buletinul de vot la alegerile pentru Primăria Capitalei, iar Nicuşor Dan se află pe poziţia 8, ca independent / Sebastian Burduja (PNL) şi Mihai Enache (AUR), pe locurile 2 şi 3, Diana Şoşoacă, pe 5, Piedone, pe 6

News.ro acum 17 minute
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea se va afla pe primul loc pe buletinul de vot la alegerile pentru Primăria Capitalei din 9 iunie, urmată de Sebastian Burduja (PNL) şi Mihai Enache (AUR). Nicuşor Dan, actualul primar, se află pe l

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 7 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

Egiptul, anunț oficial privind plângerea împotriva Israelului pentru genocid la Curtea Internaţională de Justiţie depusă de Africa de Sud

Ziare.com acum 39 minute
Egiptul a anunţat oficial duminică, 12 mai, că va sprijini formal la Curtea Internaţională de Justiţie plângerea formulată de Africa de Sud împotriva Israelului pentru presupuse crime de genocid comise în războiul aflat în desfăşurare în Fâşia Gaza.

Mihai Leu, mesaj de pe patul de spital! Campionul la raliuri a fost transferat de urgență în București

Cancan acum 57 minute
În urmă cu 3 săptămâni, Mihai Leu a suferit o intervenție chirurgicală la un spital din Hunedoara. Ulterior, el a ajuns la Spitalul Fundeni din Capitală. Aici este monitorizat de medicul care l-a operat în urmă cu aproape 10 ani, atunci când a fost

Reacția dură a purtătorului de cuvânt al BOR la adresa câștigătorului Eurovision: ”Victoria lui Nemo, una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii

Ziare.com acum 5 ore
Purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănescu reacționează dur faţă de câştigarea Eurovision de către interpretul Nemo, afirmând că ”victoria lui Nimeni (Nemo)” este ”una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminat

Naţionala de handbal a României ratează calificarea la Campionatul Mondial

Mediafax acum o ora
Naţionala de handbal masculin a României a fost învinsă duminică de Cehia, la Brno, cu 29-20 (15-9), în manşa retur a barajului de calificare la Campionatul Mondial din 2025. În tur, în Baia Mare, România a învins Cehia cu 31-30. Ediţia din 2025 a C

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
mie.

8°/18°
Iasi
acum

13°
dum.

9°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/16°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/16°
lun.

11°/14°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

10°/15°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

18°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°