Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peisaj după bătălie

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 6 iunie 2007 ·

Cine s-a aşteptat la apariţia unui nou spirit, la lansarea altei soluţii, la o chemare spre consens s-a înşelat. Băsescu a ţinut în parlament un discurs belicos - nu atât pentru cei prezenţi în sală, pe care îi dispreţuieşte, cât pentru telespectatori. Adică pentru cei care îl votează, îl menţin popular în toate topurile şi sondajele. Cu camerele de luat vederi fixate asupra sa, a pronunţat obişnuitul său discurs anticapitalist, antiliberal şi antiparlamentar. A fost o revanşă. Un triumf degustat cu maximă satisfacţie. A dorit-o. Ar fi trebuit să le mulţumească autorilor gafei monumentale care au împins lucrurile până la referendum. Cei 322 l-au ajutat să revină atât de spectaculos în prim-plan. Fără referendum, azi ar fi continuat să scadă în intenţiile de vot. A vrut însă să îi puncteze pe cei 322 şi a plecat de la tribună mulţumit ca un copil care a tras clapa cuiva ori a făcut o poznă. Băsescu se bate tenace pentru a capta mai multă putere, pentru a schimba cadrul constituţional în favoarea lui, pentru a dicta voinţa lui primului-ministru, partidelor de la putere şi din opoziţie. Şi-a aservit justiţia şi serviciile şi pe această bază a pornit să îngenuncheze pe oricine i se opune. Întâi i-a căşunat pe primul-ministru, apoi pe PNL, acum pe parlament. Starea asta de tensiune, criza, haosul instituţional îi convin de minune. Referendumul a fost o prostie a adversarilor săi. Băsescu, în afara instituţiilor, în câmp liber, şi-a arătat versatilitatea, capacitatea de a manipula masele prin intermediul câtorva intelectuali (unii de prestigiu) transformaţi în agenţi electorali şi mass-media, pe care Băsescu ştie mai bine ca oricine să le folosească…

Asaltul continuă. E rândul PD să agite o moţiune de cenzură; altfel, săptămâna s-ar fi scurs în linişte. O linişte pe care nu o mai cunoaştem de vreo şase luni. Orice formă de calm, de stabilitate, îl trimite pe preşedint

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 43 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum 16 minute
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Gandul acum 13 minute
Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Ma

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 2 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 9 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum o ora
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 2 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 3 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 6 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Superliga: UTA a învins FCU Craiova, scor 3-1, în play-out

News.ro acum 2 ore
Echipa UTA Arad a învins luni, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia FCU Craiova, în etapa a opta a play-out-ul Superligii. UTA Arad s-a impus cu 3-1 după ce a condus cu 3-0. Luckassen a deschis scorul în minutul 6, Rareş Pop a făcut 2-0 în minutul 3

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

19°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

12°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

9°/12°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°