Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO-FOTO Slătinenii au format cel mai mare cor din România de Ziua Unirii

Publicat in Adevarul, joi 24 ianuarie 2013 ·

Aproximativ 4.500 de locuitori ai municipiului Slatina au stabilit, astăzi, un nou record la cel mai mare cor din ţară ce a interpretat imnul naţional. Evenimentul s-a derulat pe esplanada din centrul urbei. Numărul efectiv al participanţilor ce au cântat „Deşteaptă-te, române!” a fost însă aproape dublu, dar, cum certificatele distribuite s-au oprit la cifra 4.474, autorităţile locale a trebuit să se mulţumească cu acest număr.

Municipiul Slatina pare să-şi fi impus un plan după care să încerce să depăşească cât mai multe recorduri posibile, unele de-a dreptul inedite. Astfel, după ce, pe 24 ianuarie 2006, Slatina a intrat în “Cartea Recordurilor”/”Guinness World Record” cu cea mai mare horă din lume - formată din 13.820 persoane, apoi, la Festivalul Naţional de Umor„Oltenii şi Restu’ Lumii”, aici s-a pregătit cea mai mare ciorbă de praz - 600 de porţii (6 octombrie 2012), şi, pe 1 decembrie 2012, tot la Slatina a fost înălţat cel mai mare drapel tricolor din ţară (27 metri lungime şi 15 metri lăţime, înălţimea steag+postament fiind de 58 de metri, n.a.), iată că un nou record a fost doborât, azi, în capitala Oltului.

Aproape 8.000 de locuitori ai municipiului şi-au dat întâlnire pe esplanada din centrul oraşului, în jurul orelor 11.00, şi au interpretat “live” imnul naţional “Deşteaptă-te, române!”. Dintre aceştia, un număr de 4.474 au primit certificate ce le atestă participarea la Cel mai mare cor din ţară care a interpretat imnul naţional.

„Am sperat să putem doborî un vechi record naţional pe aceeaşi temă, dar care era de maxinum 4.000 de persoane, şi iată că am reuşit. Am vrut doar să demonstrăm că, dacă se vrea, se şi poate. Ziua de 24 ianuarie este una specială pentru poporul român şi cred că merităm, măcar din când în când, să facem ceva în plus faţă de obişnuitele manifestări. Scopul acţiunii a fost acela de a-i scoate pe slătineni

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 5 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 8 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 7 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 9 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 5 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 12 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 4 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 7 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 6 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°