Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La mulţi ani, toxicitate!

Publicat in Jurnalul, joi 4 noiembrie 2010 ·

Majoritatea specialiştilor care lucrează în medii poluate cu tot felul de substanţe primesc un spor de toxicitate. Acesta reprezintă o compensare pentru riscul de sănătate la care se expun cei care muncesc zilnic într-un astfel de mediu. Un astfel de spor trebuie să primească cei 17 milioane de români aflaţi în ţară şi care suportă extrem de greu nivelul noxelor portocalii.

L-am auzit zilele trecute pe preşedintele Băsescu vorbind despre "majoritatea toxică". Cea care guvernează acum, care fură voturi şi măsluieşte rezultatul la legea pensiilor sau ridică mâna din prostie, fără să ştie ce legi au trecut. Descrierea plastică pare o tentativă de extragere a preşedintelui din responsabilitatea evidentă pe care o poartă. După ce răul a fost făcut, intervine domnia sa într-un interviu televizat şi spune: acolo a fost bine, dincolo nu a fost bine, sunteţi nişte toxici. Ai cui?

Se nasc atât de multe întrebări: Cine o ţine în braţe pe Roberta Anastase? De către cine a fost ea propulsată în această înaltă funcţie, în ciuda nepriceperii evidente? De ce n-a binevoit preşedintele să iasă în public să ceară demisia Robertei Anastase pentru hoţia oribilă din noaptea de 15 septembrie? Preferă şefului statului complicitatea în hoţie cu "toxicii", riscând să fie considerat şi domnia sa la fel? A fost nevoie de încă o gafă incredibilă a majorităţii parlamentarilor PDL pentru ca mai marele zilei să accepte că ceva este în neregulă gravă în Parlament. Instrumentul întoarcerii legilor privind scăderea TVA la alimente de bază şi neimpozitarea pensiilor sub 2.000 RON e doar o jumătate de responsabilitate prezidenţială.

Dacă se consideră încă un personaj democratic, şef al unui stat european, preşedintele Băsescu e obligat să ceară demisia celor implicaţi în porcăriile de la Camera Deputaţilor, din ultimele două luni. Bunul simţ şi minimul respect pentru

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 12 minute
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum o ora
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Constanţa: Un bărbat de 57 de ani a fost reţinut, după ce a încercat să violeze o femeie, iar apoi i-a furat un telefon mobil şi două carduri bancare

News.ro acum 34 minute
Un bărbat de 57 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Constanţa, pentru 24 de ore, după ce a încercat să violeze o femeie, iar apoi i-a furat un telefon mobil şi două carduri bancare.

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 2 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum o ora
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 3 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 4 ore
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

27°
mie.

12°/27°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°