La Editura UNITEXT a apărut de curînd, cu sprijinul Ministerului Culturii, un fel de jurnal teatral ţinut de regizorul şi profesorul Valeriu Moisescu între anii 1981-1991 şi intitulat Însemnări cantradictorii. Dumitru Solomon observă în ceea ce el numeşte "în loc de prefaţă": "Valeriu Moisescu m-a uluit de-a dreptul cînd a pus mîna pe stilou şi a tradus pentru uzul propriei sale reprezentaţii, Mizantropul (piesă pe care a pus-o în scenă în aprilie 1989 la Teatrul Bulandra), iar această traducere, pe care am avut bucuria să o primesc spre lectură m-a şocat , fiind, după părerea mea, cea mai bună, cea mai nuanţată, cea mai scenică traducere a piesei lui Molière. [...] Şi m-a uluit cu însemnările lui "contradictorii" despre teatru, pe care le-a publicat ani la rînd în revista noastră (este vorba despre Teatrul) şi care sînt de o rigoare, de o fineţe şi de o ascuţime polemică remarcabilă. Rareori regizorii îşi mai găsesc timp, între două spectacole, să mediteze asupra teatrului şi puţini sînt aceia în stare să o facă. Valeriu Moisescu se numără printre acei puţini, pentru care fiecare gest artistic este dublat de un gînd, fiecare fapt scenic îşi are o filosofie a lui care îl îmbogăţeşte, îl potenţează, îi dă relief."

Am dat acest citat nu doar pentru frumuseţea şi acurateţea observaţiilor, ci şi pentru puterea de sinteză a scriitorului Dumitru Solomon. M-au surprins două verbe folosite în doar cîteva rînduri: a fi uluit şi a fi şocat. Şi sub semnul acestei atenţionări l-am descoperit pe autorul fin al paginilor de jurnal: Valeriu Moisescu. Fraza lui Valeriu Moisescu are un profund şi acut simţ al limbii, un respect al ei, este marcată de valoarea cuvîntului şi de greutatea lui, păstrîndu-şi totodată supleţea, dezinvoltura şi ...imponderabilitatea. Tipul său de scriitură descrie o curbură ciudată - care se "ascute" de multe ori într-o linie frîntă - şi care t