Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aproximativ 11.000 de zboruri anulate în apropierea sosirii uraganului Sandy

Publicat in Gandul, luni 29 octombrie 2012 ·

Aproximativ 11.000 de zboruri au fost anulate, luni, pe aeroporturile americane, blocând deplasările a zeci de mii de pasageri, în apropierea sosirii uraganului Sandy, potrivit site-ului specializat flightaware.com, relatează AFP.

Aproximativ 10.700 de zboruri au fost anulate începând de duminică, iar această cifră ar putea creşte în apropierea sosirii uraganului care va atinge coasta luni seara, însoţit de ploi torenţiale, rafale puternice de vânt şi ninsori în momentul în care se va întâlni cu un front rece venit din nord.

Trei aeroporturi mici de pe coastă au fost închise complet, luni, în timp ce multe altele, ca cel din Philadelphia, şi-au anulat aproape toate zborurile.

Circa 1.300 de zboruri au fost anulate duminică, potrivit site-ului flightaware.com. Alte 6.814 au fost anulate luni, iar 2.594 de curse au fost deja anulate pentru marţi.

"Majoritatea companiilor aeriene nu au publicat încă anulările pentru mâine (marţi, n.red.), dar meteorologii anticipează rafale de vânt de 80-110 kilometri pe oră marţi, între Washington şi New York, ceea ce va spori numărul anulărilor", a precizat Daniel Baker, director general al flightaware.com, într-un comunicat.

Potrivit Eurocontrol, organizaţia desemnată să garanteze securitatea traficului aerian, cu sediul la Bruxelles, circa 300 de zboruri transatlantice au fost anulate din totalul de 500 asigurate zilnic în condiţii obişnuite. Organizaţia mizează pe o revenire la normal începând de miercuri.

În Extremul Orient, companiile japoneze au anulat şi ele zborurile către New York şi Washington, la fel ca Air India şi Pakistan International Airlines.

Metrourile, autobuzele şi trenurile au fost închise la New York, Philadelphia şi Washington.

Aproximativ 11.000 de zboruri au fost anulate, luni, pe aeroporturile americane, blocând deplasările a zeci de mii de pasageri, în ap

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum o ora
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 3 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Marius Tucă Show începe miercuri, 8 mai, de la ora 19.20, live pe gândul.ro. Invitat: Sebastian Burduja

Cancan acum 39 minute
Invitaul zilei este Sebastian Burduja, ministru al Energiei și candidatul PNL la Primăria Capitalei. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproap

UPDATE - Klaus Iohannis, primit de preşedintele SUA, Joe Biden, la Casa Albă/ Biden: Aţi întrecut toate aşteptările/ Iohannis: Lucrăm împreună la programul Visa Waiver

News.ro acum 26 minute
Preşedintele Klaus Iohannis este primit, marţi seară, de preşedintele SUA, Joe Biden, la Casa Albă, în cadrul vizitei pe care şeful statului român o face la Washington, D.C. Joe Biden a amintit că a luptat pentru integrarea României în NATO, adăugân

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 4 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Nicuşor Dan: Mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD, astfel încât să nu iasă Cristian Popescu Piedone sau Gabriela Firea

News.ro acum 3 ore
Nicuşor Dan a declarat, marţi, că principalii săi rivali sunt candidata PSD Gabrielea Firea şi candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone la Primăria Capitalei. „Cred că lupta se va da cu unul dintre cei doi candidaţi de stânga, şi eu cred că va fi cu

Gloria Buzău a învins Unirea Slobozia, scor 3-0, şi şi-a asigurat promovarea în Superligă

News.ro acum o ora
Echipa Gloria Buzău a învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, formaţia Unirea Slobozia, în etapa a noua din play-off-ul Ligii a II-a şi şi-a asigurat promovarea în Superligă. Golurile au fost marcate de D.Benzar (67 şi 90+1) şi Dandea (71

CSM Oradea, calificată în finala Ligii Naţionale de Baschet Masculin

Mediafax acum o ora
Orădenii s-au impus acasă cu scorul de 93-66, după ce în primele patru partide ale semifinalei scorul a fost 2-2. CSM Oradea va juca finala cu UBT Cluj-Napoca. Clujenii s-au calificat în finală încă de săptămâna trecută, după ce au trecut cu 3-0 de

Regele Charles nu se va întâlni cu prinţul Harry în timpul vizitei acestuia în Marea Britanie

Mediafax acum 25 minute
Ducele de Sussex a sosit în Marea Britanie pentru evenimentele care marchează cea de-a zecea aniversare a Jocurilor Invictus, inclusiv o ceremonie la Catedrala St Paul. Este pentru prima dată când prinţul se află în ţară de la vizita sa pentru a-l v

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum o ora
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Vremea

București
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

13°/18°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/26°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

20°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°