Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scandalul de la Bolintineanu. Dosarul de ultraj în cazul părintelui unei eleve care a lovit trei poliţiştii, închis de procurori

Publicat in Adevarul, marți 22 octombrie 2013 ·

Bărbatul vizat în dosarul de ultraj deschis după incidentele de pe 5 iulie, când la Liceul „Bolintineanu” din Capitală au venit poliţişti cu autobuze pentru a-i duce pe elevi la audieri, nu va fi urmărit penal, procurorii stabilind că acesta nu a comis o infracţiune, potrivit unor surse din Poliţie.

Dosarul privind fapte de ultraj a fost deschis din oficiu, Cristian Popescu, tatăl unei eleve de Liceul „Dimitrie Bolintineanu” care a susţinut examenul de bacalaureatul în sesiunea iunie-iulie, fiind ulterior citat să dea declaraţii la Parchetul Judecătoriei Sectorului 5.

Cristian Popescu a fost acuzat că pe 5 iulie, când a fost susţinută ultima probă a examenului, ar fi agresat trei dintre poliţiştii care veniseră la Liceul „Dimitrie Bolintineanu” să îi ducă pe elevi la audieri, în dosarul privind fraude la bacalaureat.

Bărbatul a fost surprins de camerele de filmare ale televiziunilor în timp ce încerca să împiedice mai mulţi poliţişti să se apropie de elevi, fiind vorba despre adjunctul Secţiei 19, şeful Biroului de ordine publică şi un agent din cadrul aceleiaşi unităţi de poliţie.

Pe 10 octombrie, procurorii Parchetului Judecătoriei Sectorului 5 au decis că fapta comisă de Cristian Popescu nu a fost îndeajuns de gravă pentru a constitui pericol social şi au dispus neînceperea urmăririi penale pe numele acestuia.

Percheziţii la liceu cu sprijinul SRI, DGA şi Poliţiei Capitalei

Procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti şi poliţiştii au făcut, pe 1 iulie, în prima zi a examenelor scrise de la bacalaureat, percheziţii la Liceul Teoretic„Dimitrie Bolintineanu”, cu sprijinul SRI, Direcţiei Generale Anticorupţie şi Poliţiei Capitalei. În timpul percheziţiilor s-au găsit sume de bani în sălile de examen.

În cadrul anchetei, poliţiştii au mers, pe 5 iulie, la Liceul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 2 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Grindină în mai multe zone din ţară. Ce județe au fost afectate

Ziare.com acum 36 minute
Grindina a afectat mai multe gospodării din țară, afectând grădinile și livezile. Imagini cu ploaie torenţială însoţită de grindină au fost distribuite pe reţelele de socializare din mai multe zone din ţară, unde meteorologii au anunţat căderi impor

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum o ora
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 3 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 4 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 5 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 12 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Gimnastică: România, locul 4 în finala pe echipe de la Campionatul European

News.ro acum 2 ore
Echipa României s-a clasat, duminică, pe locul 4 în finala Campionatului European de la Rimini. Aurul continental a revenit Italiei. Cu un punctaj total de 156.397, tricolorele Sabrina Maneca Voinea, Ana Maria Bărbosu, Lilia Cosman şi Amalia Ghigoar

Acţiune a poliţiei israeliene într-o cameră de hotel din Ierusalim folosită ca birou de Al Jazeera

Mediafax acum o ora
Poliţia israeliană a descins duminică într-o cameră de hotel din Ierusalim folosită de Al Jazeera ca birou de facto, în urma unei decizii a guvernului de la Tel Aviv de a închide operaţiunile locale ale postului de televiziune deţinut de Qatar, au d

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum 3 ore
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

14°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°