Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Monica Gabor: «Mami a vrut să facă poze pentru noi, acum fac eu pentru ea»

Publicat in Libertatea, luni 26 august 2013 ·

Sfâşiată de durere, Monica Gabor (26 de ani) abia poate vorbi. În biserica în care se afla trupul neînsufleţit al Veronicăi Bulai, modelul a fotografiat tot ce avea legătură cu mama sa: coşciugul, coroanele, tabloul cu imaginea femeii. Explicaţia gestului e una cutremurătoare.

Ultima sosită la priveghi, direct din America, Monica Gabor şi-a ţinut mama de mână minute în şir, apoi a făcut lucruri pe care unii nu le-au înţeles.

A scos telefonul mobil din geantă şi a fotografiat cam tot ce avea legătură cu mama sa, al cărei trup neînsufleţit era depus la Biserica romano-catolică. Moni a pozat inclusiv sicriul, tabloul de pe coşciug şi coroanele.

“Mami a murit pentru că a vrut să facă poze pentru noi. Acum fac eu poze pentru mami”, a spus Moni, cu o voce stinsă.

De altfel, acestea au fost puţinele cuvinte ale Monicăi, care, din cauza durerii, abia dacă mai vorbeşte cu cei din jur.

“Abia vorbeşte cu rudele. Trece prin momente foarte grele. Nu a dormit de când a aflat de tragicul accident”, a declarat pentru Libertatea o sursă din apropierea surorilor Gabor.

Astăzi o conduc pe ultimul drum

Devastate de pierderea mamei lor, cele trei surori Gabor au fost totuşi nevoite să se mobilizeze pentru a pune la punct detaliile înmormântării.

Ştiind că mama lor este sănătoasă şi încă tânără, fetele nu s-au gândit până acum să cumpere un loc de veci, astfel că s-au chinuit un pic ca să facă rost de unul.

Ele au decis să îşi îngroape mama în Sărata, la câţiva kilometri distanţă de Bacău. În această dimineaţă, va fi săpată groapa, urmând ca, spre prânz, Alina, Monica şi Ramona să îşi conducă mama pe ultimul drum. Ieri, în timp ce surorile Gabor şi tatăl lor erau la priveghi, la biserică a fost adusă şi o coroană din partea iubitului Monicăi, miliardarul chinez “Mr. Pink”, cu mesajul “Regrete eterne pentru un suflet nobil”. Prin Bacău se vorbeş

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cătălin Drulă: Astăzi, Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă au dat liber la hoţie. Pentru PSD şi PNL e mai important să fure, să îşi scape prietenii de închisoare

News.ro acum o ora
Liderul USR Cătălin Drulă a afirmat că, preşedintele Klaus Iohannis, şefii PSD şi PNL, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, „au dat astăzi liber la hoţie”, referindu-se la legea promulgată de către şeful statului care dezincriminează faptele de evaziune

Ucraina va primi primele avioane de luptă F-16 în iunie sau iulie, afirmă o sursă militară de la Kiev

G4Media acum o ora
Kievul se aşteaptă să primească primele sale avioane de luptă F-16 de la aliaţii săi occidentali în iunie sau iulie, a declarat vineri o sursă militară ucraineană de rang înalt, relatează Reuters, transmite Agerpres. Ucraina a vrut să se doteze cu a

Marcel CIOLACU la șantierul naval din BRĂILA: România produce! Închideți televizoarele….

Gandul acum o ora
„România produce!” a spus vineri premierul Marcel Ciolacu, în cadrul vizitei de pe șantierul naval din Brăila. Social-democratul spune că a rămas impresionat de maniera în care cei peste 2000 de salaroați își fac meseria. Vineri, prim-ministrul Marc

Hamas, după negocierile pentru un armistițiu: ”Mingea este în întregime în terenul Israelului”

Ziare.com acum 20 minute
"Mingea este în întregime în terenul" Israelului în vederea unui acord al unui armistiţiu în războiul din Fâşia Gaza, au declarat vineri, 10 mai, reprezentanții mișcării islamiste palestiniene Hamas, după plecarea din Egipt, unde au avut loc negocie

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 7 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Irina Begu în turul trei la Roma, după ce adversara sa de după retragerea Elenei Rîbakina a abandonat

News.ro acum 2 ore
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, vineri, în turul trei la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma, beneficiind de abandonul adversarei din turul doi, sportiva franceză Oceane Dodin. Dodin, locul 73 WTA, prezentă pe tabloul principal în cal

Ciucă, după promulgarea legii pentru combaterea evaziunii fiscale: România trece la o nouă etapă

Mediafax acum 4 ore
România trece la o nouă etapă judiciară, afirmă liderul PNL, Nicolae Ciucă, după ce legea pentru combaterea evaziunii fiscale a fost promulgată. El afirmă că „au fost destule cazuri în care executarea pedepsei nu a remediat fapta incriminată.”

Este oficial Evaziunea fiscală sub un milion de euro nu va mai fi pedepsită cu închisoarea dacă se achită prejudiciul plus o taxă de penalizare

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 10 mai 2024, decretul pentru promulgarea Legii privind unele măsuri pentru consolidarea capacității de combatere a evaziunii fiscale precum și pentru modificarea și completarea unor acte normat

Accident tragic în Sankt Petersburg, Rusia. Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râu

Ziua Constanta acum 2 ore
Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râul din centrul orașului Sankt Petersburg, Rusia. Cel puțin o persoană și-a pierdut viața. Un autobuz cu pasageri a rupt gardul și a căzut în râul Moika din Sankt Petersburg, Rusia. Potrivit datelor preliminar

Cum va fi vremea în următoarea perioadă. Prognoza meteo până pe 10 iunie

Ziare.com acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a publicat vineri, 10 mai, prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Potrivit ANM, în perioada 13 mai - 10 iunie, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale în unele zone, iar ploile vor fi

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

21°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°