Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Miniştrii de Finanţe din zona euro dau verde pentru introducerea taxei pe tranzacţiile financiare

Publicat in Adevarul, marți 22 ianuarie 2013 ·

11 state din zona euro, printre care Germania şi Franţa, au primit aprobarea miniştrilor de Finanţe din uniunea monetară pentru a aplica o taxă pentru tranzacţiile financiare. Taxa va genera venituri anuale de aproximativ 20 de miliarde de euro, estimează oficialii europeni.

Avizul miniştrilor de Finanţe dă practic cale liberă oficialilor din Germania, Franţa, Italia, Spania, Austria, Portugalia, Belgia, Estonia, Grecia, Slovacia şi Slovenia, care şi-au exprimat deja intenţia de a introduce o astfel de taxă.

Cele 11 state vor aştepta însă directivele Comisiei Europeane, care va propune, cel mai probabil, o taxă de 0,1% pentru tranzacţiile cu acţiuni şi obligaţiuni, şi una de 0,01% pentru tranzacţiile cu instrumente financiare derivate, potrivit unor surse apropiate negocierilor, citate de CNBC.

"Marea Britanie, Luxemburg, Cehia şi Malta s-au abţinut de la vot", a spus unul dintre miniştrii de Finanţe care a participat astăzi la reuniunea Eurogrupului.

Taxa pe tranzacţiile financiare este bazată pe o idee propusă în urmă cu 40 de ani de economistul american James Tobin şi este considerată dde o importanţă mai mult simbolică, pentru a arăta că politicienii iau măsuri în privinţa băncilor, învinuite pentru rolul jucat în izbucnirea crizei.

Taxa ar putea genera venituri anuale de până la 20 de miliarde de euro, însă estimările variază semnificativ.

Germania şi Franţa au anunţat încă de anul trecut că vor să introducă taxa, motivând decizia şi prin dorinţa de armonizare fiscală în spaţiul monetar.

La polul opus, Marea Britanie este cel mai vehement critic al taxei şi a anunşat că nu o va adopta, întrucât ar afecta Londra, cel mai mare centru financiar din Europa. Dacă vânzătorul sau cumpărătorul dintr-o tranzacţie are sediul în una dintre cele 11 ţări, taxa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum o ora
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 22 minute
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 2 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 2 ore
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum o ora
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 4 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Handbal feminin: CSM Bucureşti, înfrângere cu Metz şi ratează calificarea la Tunreul F4 al Ligii Campionilor

News.ro acum 2 ore
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă şi sâmbătă, în deplasare, de formaţia Metz Handball, scor 29-23 (15-14), în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. CSM ratează calificarea la Turneul Final Four, la care a jucat ultima dată

IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 2 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Vremea

București
acum

16°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
Iasi
acum

16°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

13°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

13°/22°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

21°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°