Vicepreşedintele Comisiei Europene Viviane Reding se arată extrem de îngrijorată de intimidarea judecătorilor de la CCR şi de neîndeplinirea angajamentelor faţă de UE.
Comisarul UE pentru Justiţie, Viviane Reding, a răspuns imediat scrisorii Curţii Constituţionale a României (CCR), care a semnalat Bruxelles-ului presiuni politice grave şi l-a asigurat pe preşedintele acestuia, judecătorul Augustin Zegrean, că situaţia politică şi instituţională este foarte atent monitorizată, că Executivul UE este hotărât să asigure respectul pentru statul de drept şi independenţa justiţiei în această ţară.
Atacuri foc cu foc la adresa CCR
Scrisoarea CCR descrie în detaliu atacurile, pe mai multe fronturi şi de natură diferită, la care judecători ai Curţii au fost suspuşi, la fel ca şi desconsiderarea publică a deciziilor acestei instanţe prin declaraţii la cel mai înalt nivel, începând cu preşedintele interimar Crin Antonescu. „La 6 iulie 2012, înainte de şedinţa Curţii cu privire la avizul consultativ pentru suspendarea din funcţie a preşedintelui României, judecătoarea Aspazia Cojocaru a primit ameninţări grave". Cu o zi înainte, Ministerul Justiţiei retrage o sesizare pe care o făcuse la ANI privind o presupusă incompatibilitate a unui judecător.
ANI se pronunţă şi arată că nu exista nicio problemă în cazul semnalat. CCR mai descrie apoi cum a fost nevoită să se pronunţe pe chestiuni de importanţă extremă cu deadline-uri „nerezonabile". „Curţii Constituţionale i-au fost date 24 de ore pentru a formula un aviz consultativ cu privire la suspendarea preşedintelui României. Preşedintele interimar al României, Crin Antonescu, precum şi alţi membri ai Parlamentului şi autorităţilor publice au declarat că vor continua procedurile de suspendare a şefului statului chiar şi fără acest aviz. (...) Curtea a continuat să primească termene scurte în ceea ce priveşt