Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O filatoare spre CCR

Publicat in Puterea, miercuri 30 octombrie 2013 ·

După ce anul trecut rată, pe bază de CV cosmetizat, portofoliul Educaţiei, rectorul Universităţii Creştine „Dimitire Cantemir” Corina Dumitrescu (foto) este acum în cărţi pentru postul rămas vacant la Curtea Constituţională după plecarea Iuliei Motoc la CEDO. Ca să nu rămână fără coledzî şi anul ăsta, Bursa Zvonurilor o ajută niţel cu completarea perversului de CV.

Pe cel depus oficial la CSM, soţia deputatului PSD Cristian Dumitrescu scrie că a terminat Liceul de Chimie din Oradea în 1982. Apoi pauză până în 1986, când a intrat la Facultatea de Drept din Bucureşti, pe care o termină în 1990. Ei bine, Bursa Zvonurilor a aflat că între liceu şi facultate a lucrat ca ţesătoare-filatoare. În facultate l-a cunoscut pe profesorul Luburici Momcilo, care a luat-o sub aripa sa. Împreună, hmmm! - profesorul şi tânăra absolventă fondează Universitatea Creştină, pe care fostul partizan al lui Tito o botează, altă ciudăţenie, cu numele unui filo-rus, Dimitrie Cantemir. Dacă cineva are emoţii că profesorul Corina Dumitrescu nu va fi desemnat de Senat pentru Curtea Constituţională a României (CCR) este invitat să se uite câţi parlamentari PSD şi-au desăvârşit studiile la Universitatea Creştină. Nimic nu e întâmplător pe lumea asta politică!

Cea mai secretă pace

Bursa Zvonurilor este obligată, prin însuşi numele ei, să dea mai departe tot ce aude. Ca atare, se zice că Traian Băsescu şi Crin Antonescu ar fi căzut, în cel mai mare secret, la pace. Preşedintele îl va susţine pe şeful PNL să fie candidatul unic al Dreptei la alegerile prezidenţiale. La schimb, Antonescu şi-a dat cuvântul că Băsescu nu va fi târât prin tribunale după sfârşitul mandatului. Gura lumii e slobodă…

Poşta Română vs Poşta Română

Un prieten al Bursei Zvonurilor nu înţelege de ce-şi plătesc oamenii facturile la Poştă “sau de ce nu e un ghişeu special pentru asta. Coada

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 3 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 2 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum o ora
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 2 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Chiriţoiu, Consiliul Concurenţei: Aşteptarea este ca în doi ani Tarom să devină o companie profitabilă. Statul român nu mai are voie să dea alţi bani Tarom

News.ro acum 5 ore
Ajutorul de stat individual de restructurare aprobat de Guvern în favoarea Tarom reprezintă ultimii bani pe care statul român mai are voie să-i dea către transportatorul aerian naţional, a declarat, sâmbătă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bog

Urs observat în centrul staţiunii Sinaia. Localnicii şi turiştii au primit mesaj RO-Alert

News.ro acum o ora
Un urs şi-a făcut apariţia, sâmbătă seară, în zona centrală a staţiunii Sinaia, iar autorităţile au transmis mesaj RO-Alert localnicilor şi turiştilor pentru a-i avertiza asupra pericolului.

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 5 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 6 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Vremea

București
acum

16°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/16°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

19°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
mar.

14°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

13°
dum.

13°/19°
lun.

14°/17°
mar.

14°/16°
mie.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°