Într-o toridă zi de sfîrşit de iunie, cînd soarele mai că-şi pusese în gînd să topească totul, într-o cramă veche de aproape 100 de ani, am stat la poveşti (culinare) cu Viorica Bolea. Născută în Galda de Jos şi stabilită la numai cîţiva kilometri depărtare, la Bucerdea Vinoasă, ea este încă o păstrătoare a vechilor tradiţii.

Într-o toridă zi de sfîrşit de iunie, cînd soarele mai că-şi pusese în gînd să topească totul, într-o cramă veche de aproape 100 de ani, am stat la poveşti (culinare) cu Viorica Bolea. Născută în Galda de Jos şi stabilită la numai cîţiva kilometri depărtare, la Bucerdea Vinoasă, ea este încă o păstrătoare a vechilor tradiţii. A învăţat să gătească de la mama, de la bunica, dar şi de la soacra ei, o femeie pe care o caracterizează drept "aprigă şi tare pricepută". "Dacă ar mai fi trăit soacra mea, cîte v-ar mai fi povestit! Ea le ştia pe toate... Pe acea vreme se mînca foarte gras. Ţin minte că se tăia un porc cam de 300 de kilograme, iar primăvara, prin februarie, mai tăia un porc cam tot aşa. Avea un bidon mare de untură, de 5 fieri (n.r. – o «ferie» avînd cam 10 kilograme) şi făcea şi slănină. Pînă toamna, cînd se termina via de cules, se termina şi slănina groasă, şi untura."

Bucate aleseCa şi înainte vreme, oaspeţii care se opresc la poartă sînt serviţi la masă cu plăcinte pe lespede. Numai că lespedea de piatră a fost înlocuită cu una de fontă, care se încinge mai repede. Umpluturile au rămas însă la fel ca pe vremea bunicilor: varză călită, urdă şi mărar, brînză. Încă se mai fac mămăliga topşită şi buticul, mîncăruri simple, dar gustoase, menite a fi pregătite cu iuţeală, atunci cînd treburile din gospodărie sau de pe cîmp nu puteau să aştepte fierberea molcomă a ciorbelor sau a tocăniţelor de miel.

LuşcoşAşa se numeşte ciorba de varză. Am luat mai întîi un ciolan de porc şi l-am fiert, apoi am