Se profileaza un interval de citiva ani in care statele-membre vor medita si se vor contrazice, politicos dar intens, asupra viitoarei arhitecturi a Uniunii. Probabil ca, din postura de membru, Romania ar putea sa-si articuleze mai rapid puncte de vedere si proiecte, pentru ca influenta noastra in procesul decizional va fi considerabila. La ora la care scriu aceste rinduri, Consiliul European de iarna inca nu si-a incheiat lucrarile si nu exista un bilant final. Se stie, totusi, ca sfirsitul unui nou ciclu de extindere, apropierea Craciunului, poate si absenta eternului invitat de la Moscova, au contribuit la crearea unei atmosfere mai putin tensionate decit cu alte ocazii. Consiliul European a luat act de intrarea in Uniune a Romaniei si Bulgariei, la 1 ianuarie 2007, dupa ce parlamentele tuturor statelor membre au ratificat tratatele de aderare ale celor doua tari. Ceremoniile de primire au fost mai degraba sobre, chiar daca urarile de bun venit ale presedintelui Comisiei Europene si ale celorlalti lideri adunati la Bruxelles sint, indiscutabil, sincere.
Toata lumea a respirat usurata: s-a incheiat o noua etapa, declansata tot in cadrul unui Consiliu European, la Nisa, acum sase ani si citeva zile. Aderarea Romaniei si Bulgariei a consfintit un chinuitor succes de etapa pe frontul extinderii, una dintre cele doua componente ale mesajului lansat la Nisa - un mesaj care a ramas acelasi, de la Maastricht incoace. Adincire si extindere, in diverse combinatii si relatii reciproce, despre aceasta a fost vorba in ultimii ani. Dupa Maastricht, s-a sperat ca cele doua proiecte pot evolua impreuna si se pot chiar sustine reciproc. Esecul Constitutiei Europene a inlaturat aceste iluzii, astfel ca, in viitorii doi ani cel putin, accentul va fi plasat pe reforma institutionala.
Pina atunci, presedintele Barroso ne promite ca se va concentra asupra unei "Europe a rez