Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La Nitramonia Făgăraş a explodat ignoranţa

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 22 iulie 2008 ·

În anul scurs de la închiderea uzinei au avut loc două explozii soldate cu victime, cauzate de oameni care au încercat să fure fier vechi. Sursa: Ovidiu Eftimie

În anii ’90 şi după aceea, uzinele de pe vremea lui Ceauşescu (şi cele chiar mai bătrâne decât atât) au fost surse nesecate de fier vechi. Iar după închiderea lor şi rărirea pazei, numai cine n-a vrut n-a furat fier vechi din vechile uzine. Pe platforma industrială Nitramonia din Făgăraş, fenomenul are un caracter aparte. Aici, la poarta fabricii, un kilogram de plumb se vinde cu 10 lei. Tentaţie prea mare. Iar pentru cei nepricepuţi, risc mortal.

Aceasta a fost, de altfel, povestea celor trei muncitori care au vrut să dea lovitura săptămâna trecută. Au venit la fabrică dotaţi cu utilajele necesare: un fel de drujbă pentru tăiat fier şi un generator pe benzină. Destinaţia: Secţia V, dezafectată de aproape 40 de ani. „Fabrica este de prin 1930, iar în acea secţie s-a produs nitroglicerină, pe metodele vechi, până în 1969. Podeaua era acoperită cu plumb, ca să nu facă scânteie. Aia tăiau ei acolo“, spune liderul sindical de pe platforma Nitramonia, Lucian Cupu.

„Trebuie să fii nebun să încerci să furi“

Când secţia a fost dezafectată s-a făcut o spălare, e drept. „Dar nicio spălare nu e sigură 100%. I-am zis asta şi doamnei prefect. În plus, nu am putut să dărâmăm de tot secţia pentru că face parte din planul de apărare naţional. Asta se închide doar cu o decizie CSAT“, continuă Cupu.

Sindicalistul este convins că vina pentru explozie le aparţine exclusiv celor trei muncitori care au intrat pe furiş în secţie. Chiar dacă ştiau zona, nu erau prea pricepuţi. „Nu aveau ce căuta acolo şi erau şi ignoranţi, oameni tineri care n-au făcut nici măcar armata. De ce credeţi că a rămas plumbul acolo 40 de ani şi nu a încercat nimeni să-l fure? Oamenii de aici

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian, în turul 3 la Roma după meciuri în contrast

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Sorana Cîrstea, 33 de ani, ♦ 32 WTA, și Jaqueline Cristian, 25 de ani, ♦ 68 WTA, au reușit victorii care le duc în turul al treilea în turneul WTA 1000 de la Roma. 11 break-uri, 7 pentru româncă și 4 în dreptul adversarei ei

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 10 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 6 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 9 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Încă un român s-a calificat la Paris 2024 – Team România are acum 83 de membri

Mediafax acum 8 ore
Alin Alexuc a ajuns în finala turnelui după o victorie în semifinale în faţa sportivului Heiki Nabi, din Estonia. Calificarea în finală îi asigură biletul olimpic, conform criteriilor Federaţiei Internaţionale primii 3 sportivi de la acest Turneu Mo

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 12 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 7 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 9 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Ciolacu: „România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele din UE”

HotNews acum 13 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că sustenabilitatea economică a României depinde de fondurile europene fără de care țara noastră „se prăbușește”. Ciolacu a făcut această afirmație, referindu-se la retorica antieuropeană din spațiul public, în cad

Strat de zăpadă gros de peste 4 metri, pe Transfăgărășan

Tribuna acum 8 ore
Nu au trecut decât câteva zile de când drumarii anunțau că încep deszăpezirea Transfărășanului și că spectaculosul drum ar putea fi deschis mai devreme decât de obicei. Joi, lucrătorii au dat de greu, confruntându-se cu un strat de zăpadă bătătorită

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

vin.

8°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°