Gheorghe Motrescu (86 de ani) este sigurul supravieţuitor al mişcării de rezistenţă armată împotriva comuniştilor. Fraţii Motrescu au luptat cu arma în mână împotriva Armatei Roşii „eliberatoare“. Unul dintre ei a plătit cu viaţa pentru îndrăzneală.

Vasile, Ion, Constantin şi Gheorghe Motrescu s-au născut la Vicovu de Jos, într-o familie în care valorile naţionale erau foarte puternice. Tatăl lor, Pentilei Motrescu, era primarul liberal al comunei. Atât el, cât şi mama lor, Sofia, au plătit cu ani grei de temniţă pentru că şi-au ajutat copiii să se ridice împotriva „veneticilor“ comunişti.

Fratele mai mare, Vasile, lupta pe frontul de Est în 1944, când România a întors armele împotriva germanilor. Tânărul a profitat de o permisie, a revenit acasă şi s-a alăturat grupării de partizani condusă de Constantin Cenuşă.

Vasile a fost tovarăş de luptă cu fraţii mai mici. Unii dintre ei făceau parte din grupul lui Cenuşă, alţii dintr-o altă grupare partizană, cea a lui Macoveiciuc. Cu toţii au atacat Armata Roşie, dar şi forţele guvernului pro-sovietic până la încheierea războiului.

Viaţa unui „agent dublu“

Vasile a continuat să lupte până în 1951, când a coborât din munţi, a fost capturat şi silit de Securitate să-i ajute împotriva foştilor camarazi care încă mai luptau. Vasile însă a fost „agent dublu“ şi a zădărnicit planurile comuniştilor. „I-a avertizat pe făgărăşeni de cursa pe care aveau securiştii să le-o întindă“, a explicat Gheorghe Motrescu. Vasile s-a auto-mutilat şi le-a spus securiştilor că partizanii l-au torturat şi abia a reuşit să scape din mâinile lor.

Securiştii au mai încercat să-l folosească o dată, împotriva grupării lui Gavril Vatamaniuc, care activa în Bucovina. În loc să-l spioneze pe Vatamaniuc, Vasile Motrescu i s-a alăturat. A continuat lupta de gherilă până în 1958, când a fost trăd