Tradiţionalul târg de “Ziua Crucii” va fi găzduit, sâmbătă şi duminică, de Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti”, prin care organizatorii încearcă să refacă vechile cutume ale satului legate de “Cârstovul viilor”.
Vizitatorii sunt aşteptaţi cu datini şi obiceiuri din Ţara Vrancei, “La un pahar de vin” cu “vorbe de duh şi voie bună”, dansuri lipoveneşti şi greceşti, cu “Povestea lutului” sau “Povestea firelor”, “Tainele înnodatului” sau “Războiul iţelor”, ateliere ale meşterilor populari. Tot aici oaspeţii muzeului vor putea descoperi cât de “Bun e vinul ghiurghiuliu”, ascultând “Cântece de altădată”, în interpretarea unor artişti cunoscuţi şi îndrăgiţi de publicul larg.
Meşterii populari vor oferi spre vânzare produse tradiţionale realizate din lut, sticlă, lemn sau lână, dar şi plăcinte, cozonaci şi turtă dulce, pastramă şi cârnaţi.
“Ziua Crucii” sau “Înălţarea Sfintei Cruci” este sărbătorită în fiecare an pe data de 14 septembrie, fiind considerată în spiritualitatea populară un “prag simbolic” ce vesteşte sfârşitul verii, în această zi, în zonele în care viticultura a fost practicată ca ocupaţie de bază, dar şi în alte zone în care se cultivă viţa de vie, practicându-se un obicei străvechi – “Cârstovul viilor sau “Ostrovul viilor”.
Tradiţionalul târg de “Ziua Crucii” va fi găzduit, sâmbătă şi duminică, de Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti”, prin care organizatorii încearcă să refacă vechile cutume ale satului legate de “Cârstovul viilor”.
Vizitatorii sunt aşteptaţi cu datini şi obiceiuri din Ţara Vrancei, “La un pahar de vin” cu “vorbe de duh şi voie bună”, dansuri lipoveneşti şi greceşti, cu “Povestea lutului” sau “Povestea firelor”, “Tainele înnodatului” sau “Războiul iţelor”, ateliere ale meşterilor populari. Tot aici oaspeţii muzeului vor putea descoperi cât de “Bun e vinul ghiurghiuliu”, ascultând “Cântece de altăd