Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Obiceiurile bătrânilor

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 7 martie 2009 ·

Trebuie să luăm în seamnă cu seriozitate semnalele de alarmă ce ni le trimite organismul. Atunci când te doare nu înseamnă că începe boala, ci că ea a atins etape avansate.

Semnalul de alarmă din partea ficatului este o oboseală care persistă şi nu are explicaţii într-un plus de efort. Alte indicii că în ficat este o neregulă sunt: urina de culoare închisă, ochii îngălbeniţi şi vărsăturile. Ne explică cum trebuie să acţionăm prof. dr Mihai Voiculescu, şeful Centrului de Medicină Internă de la Spitalul Fundeni. Prima acţiune este să se treacă la efectuarea unor analize simple şi ieftine. De altfel, campania de analize obligatorii la nivelul populaţiei desfă-şurată în ultima perioadă a scos în evidenţă situaţii importante. În materie de ficat, analizele obigatorii au arătat că la un bolnav infectat cu virus hepatic B există doi bolnavi cu virus hepatic C şi opt cu grăsimile crescute, deci cu dislipidemie. Din 100 de pacienţi cu ficat gras, 20 sunt în faza următoare, de steatohepatită, şi 3-4 pacienţi au început de fibroză, deci au pornit drumul spre ciroză. Ce trebuie înterprins? Omul să fie atent la ce mănâncă, să împuţineze acele alimente tot mai agresive şi bogate în calorii. Omul trebuie să respecte şi ritmurile cicardiene, fiindcă organismul funcţionează într-un anume fel la ora respectivă din zi şi în alt fel la alte ore de-a lungul celor 24 de ore. Corticosteroizii ce ne apără de inflamaţii încep să fie secretaţi noaptea, iar sucurile gastrice se ivesc mai ales în cursul zilei. Când, în mod rău, aceste sucuri gastrice sporesc noaptea, rămânem cu o hiperaciditte şi cu reflux gatroesofagian. Dacă schimbăm prea repede obiceiurile alimentare şi ritmurile organismului în 24 de ore, atunci devenim victime. De aceea, trebuie să ne respectăm tradiţiile culinare, obiceiurile alimentare. E bine să nu ieşim din obiceiurile şi tradiţiile de masă ale bătrâ

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ion Iliescu, urmărit penal în dosarul Mineriada

Mediafax acum 41 minute
„În cauza cunoscută generic sub denumirea <Mineriada din 13-15 iunie 1990>, procurorii militari din cadrul Secţiei parchetelor militare au dispus, la data de 19.04.2024, efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Iliescu Ion, la data faptel

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum 2 ore
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

Cristian Marian Minae, unul dintre bărbații acuzați în dosarul CRIMEI omului de afaceri sibian Adrian Kreiner, va fi adus marți în țară

Gandul acum 51 minute
Cristian Marian Minae, unul dintre bărbații acuzați în dosarul uciderii omului de afaceri sibial Adrian Kreiner, va fi adus sub escorta Poliției Române în țară pe data de 30 aprilie 2024, potrivit unor surse Gândul din cadrul anchetei. Minae este un

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Lucrările la stația de metrou Piața Unirii 2 se prelungesc

Wall-Street.ro acum o ora
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2, accesul C, ieşirea spre Hanul lui Manuc, se vor prelungi până pe 10 mai, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din ultima perioadă, a anunţat Metrorex. Aceste lucrări presupun decopertarea suprafeţelo

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Steaua – C.S.M. Slatina, sâmbătă, 27 aprilie 2024, de la ora 11.00

Gandul acum 40 minute
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Steaua – C.S.M. Slatina, sâmbătă, 27 aprilie 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. ILIE DOBRE, em

Weekend plin la Iulius Town Timișoara. Competiție de bodybuilding în premieră în România, întâlniri cu Iepurașul, premii și distracție

Press Alert acum 40 minute
Iepurașul de Paște este personajul principal al acestei perioade și, evident, a ajuns și în Iulius Town Timișoara. Astfel, toți vizitatorii sunt invitați să pornească pe urmele lui pentru că vor fi răsplătiți cu premii și multă distracție. Cei mici

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 4 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

Cum încearcă SUA să încurajeze Germania să trimită Ucrainei rachete cu rază lungă de acțiune. „Sperăm că acest lucru va juca un rol”

Ziare.com acum o ora
Statele Unite speră că recenta decizie a Washingtonului de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei va încuraja Germania să facă acelaşi lucru, lucru pe care Berlinul l-a exclus până acum, a declarat joi un oficial american. Washingtonul

Surse: Spania va trimite rachete Patriot în Ucraina, după ce ucrainenii au solicitat în mod repetat astfel de sisteme de apărare

Ziarul Financiar acum o ora
Spania va trimite rachete Patriot în Ucraina. Informaţia prezentată pe surse nu a fost confirmată de oficialii spanioli. Ucrainenii au solicitat în mod repetat astfel de sisteme pentru a se apăra. Madridul a exclus livrarea de lansatoare antiaeriene

Vremea

București
acum

15°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

14°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

15°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°