Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EROU DE PROFESIE: Plutonierul major Florin Roşu este cel care a salvat oamenii din „trenul morţii“ în urmă cu trei ani

Publicat in Adevarul, duminică 14 octombrie 2012 ·

Florin Roşu, în vârstă de 35 de ani, din Craiova, plutonier major în cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova, povesteşte că pentru el locul de muncă este sfînt. A participat la multe intervenţii, unele care i-au pus viaţa în pericol, însă niciodată nu s-a dat bătut şi a mers mai departe.

Bărbatul povesteşte că misiunile la care participă nu sunt tocmai uşoare „Noi trebuie să fim atenţi cu tot ce se întâmplă în jurul nostru atunci când mergem la un incident. Niciodată nu poti anticipezi ce face cel de lângă tine. Sunt convins că viaţa mea a fost pusă de multe ori în pericol, dat asta este meseria pe care mi-am ales-o. Nu am până la urmă de ce să mă plâng.Nici nu îmi mai aduc aminte la câte interveneţii am participat din anul 1999 şi până în prezent“, a declarat Florin Roşu.

S-a aflat în „trenul morţii“

Florin Roşu, 35 de ani, plutonier-major în cadrul Grupării de Jandarmi Mobile din Craiova, se afla în trenul deraiat care a deraiat la Cârcea. Tânărul povesteşte că oamenii erau disperaţi, ţipau şi alergau pe coridoare „Trenul tocmai plecase din gara Craiova. Totul s-a petrecut repede, în doar un minut. Am simţit cum trenul a început să danseze, iar apoi a deraiat. I-am ajutat pe călători să fie evacuaţi din acceleratul 1692 cât mai repede. Nu m-am gândit nici măcar o clipă la viaţa mea atunci. Am ştiu că sunt acolo să îi ajut", a povestit Florin Roşu.

Florin Roşu îşi aduce aminte că vagoane acceleratului 1692 erau răsturnate la doi metri de calea ferată, oameni erau disperaţi, stâlpi de iluminat public puşi la pământ. Un băieţel de numai 8 ani, speriat, tremura cu picioarele goale. Pantofii şi-i pierduse în tren „Mă bucur foarte mult că nimeni nu a murit în 2009 când a deriata trenul la Cârcea. Mi-am ajutat colegii să ajungă în locul unde a deraiat trenul, că acolo a fost un dezastru. În zonă era plin de mărăcini, iar eu i-am

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Statele UE au convenit ca veniturile din activele ruseşti îngheţate să fie folosite pentru susţinerea militară a Ucrainei. Reacția Rusiei

Adevarul acum o ora
Ambasadorii statelor UE au ajuns miercuri la un acord de principiu pentru ca veniturile rezultate din activele ruseşti îngheţate în urma sancţiunilor impuse Rusiei după invazia din Ucraina să fie folosit pentru finanţarea ajutorului militar oferit a

Directorul Institutului Balș, unde este internat Florin Piersic: Nu se discută acum despre o infecţie care să îi pună viaţa în pericol

HotNews acum 4 ore
​Adrian Marinescu, ​directorul medical al Institutului „Matei Balş”, spital în care este internat Florin Piersic, a declarat, miercuri, că nu se discută la acest moment despre o infecţie care să îi pună actorului viaţa în pericol. Amintim că Florin

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare

Ziua Constanta acum 3 ore
Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 9-13 mai 2024 Joi, 9 mai, - va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie de hram la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” şi „Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipi

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 39 minute
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Atenţionare MAE: Suedia reintroduce controlul la frontiera internă până în noiembrie

HotNews acum 46 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis miercuri o atenționare de călătorie prin care îi informează pe cetățenii români care tranzitează sau intenționează să se deplaseze în Suedia că autoritățile din această țară au luat decizia de a reintroduce

Comisia Europeană a publicat o analiză potrivit căreia deficitul de competenţe şi ponderea semnificativă a muncii la negru sunt factorii care explică şomajul de lungă durată în România

News.ro acum o ora
Comisia Europeană a publicat o analiză de ţară detaliată în domeniul ocupării forţei de muncă, al competenţelor şi al incluziunii sociale pentru România, Bulgaria, Estonia, Spania, Italia, Lituania şi Ungaria, prezentând în detaliu rezultatele cadru

Salvini îi sugerează lui Macron să se „trateze”, după ce preşedintele francez a reluat ideea trimiterii de trupe în Ucraina / ”Să plece în Ucraina, mâine”

G4Media acum 59 minute
Roma, 8 mai /Agerpres/- Vicepremierul italian Matteo Salvini a declarat miercuri că preşedintele francez Emmanuel Macron este un politician „periculos” care ar trebui „să se trateze”, după ce liderul de la Elysee a vorbit din nou despre posibilitate

Lucian Bode: Trebuie să spunem cu curaj unele lucruri, să nu ne ferim doar să-i menajăm pe unii. Faptul că avem o alianţă pentru europarlamentare cu PSD-ul nu ne împiedică să le arătăm minusurile guvernărilor lor locale

News.ro acum 56 minute
Secretarul general al PNL, Lucian Bode, afirmă că alianţa pe care PNL o are cu PSD pentru alegerile europarlamentare nu prespupune ca liberalii să nu vorbească public despre ”minusurile” guvernărilor locale ale social-democraţilor. ”Trebuie să spune

Ministerul Energiei: Preţurile facturilor la gaze şi electricitate, mai mici faţă de preţurile plafonate

Mediafax acum 4 ore
Preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% faţă de preţurile maximale plafonate, potrivit Ministerului Energiei. „Au fost emise primele facturi pe luna aprilie la gaze şi energie electric

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 8 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Vremea

București
acum

17°
mie.

15°/19°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

14°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

15°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°