Visele au avut un rol decisiv în istoria mişcării revoluţionare ruse. Mai întâi, visele utopice ale Verei Pavlovna din romanul "Ce-i de făcut" de Cernîşevski, al cărui erou principal, Rahmetov, cel care dormea pe un pat cu cuie sprea a-şi oţeli voinţa de luptă, a inspirat generaţii de neo-iacobini.
Pe urmele precursorului întemniţat de ţar, Lenin a scris, în 1902, pamfletul "Ce- de făcut?" în care exclamă: "Trebuie să visăm!". Au trecut anii, partidul de avangardă întemeiat de Lenin a organizat lovitura de stat din noiembrie (stil nou) 1917, a stat la putere până în decembrie 1991, când a avut loc prăbuşirea
URSS. In urma unor acerbe lupte politice, Stalin a devenit succesorul
lui Lenin şi a exacerbat teroarea, a transformat Gulagul, întemeiat sub Lenin, într-una din instituţiile de bază ale sistemului ideocratic.
Stalin a murit în martie 1953, iar urmăşii săi, în frunte cu Gheorghi
Malenkov şi Nikita Hruşciov, au decis să-i eternizeze memoria. Trupul
despotului a fost îmbălsămat ăi amplasat lângă mumia fondatorului
bolşevismului în ceea ce s-a numit "Mauzoleul Lenin-Stalin". Veşnicia
lui Stalin nu a durat însă decât 8 ani întrucât, acum 50 de ani, în
octombrie 1961, Congresul al XXII-lea al PCUS a decis să mute trupul
neînsufleţit al tiranului din Mauzoleu şi să-l înmormânteze lângă
zidul Kremlinului.
Pentru Hruşciov era vorba de o revanşă postuma definitivă în raport cu
cel pe care îl venerase în timpul vieţii şi a cărui fantomă continuă
să bântuie mentalul colectiv. Răzbunarea personală se contopea cu
exorcismul public. Hruşciov fusese umilit de Stalin repetate rânduri.
Nu poate fi negat nici elementul de şoc psihologic trăit de Hruşciov
aflând despre amplitudinea inimaginabilă a Marii Terori (la care,
trebuie spus, participase el însuşi). În plus, stalinişt