Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Duelul revelaţiilor se joacă la Cluj

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 20 octombrie 2007 ·

După euforia calificării naţionalei la Europenele de anul viitor, trebuie să coborâm cu picioarele pe pământ, pentru că ne întoarcem la campionatul nostru cel de toate zilele. Runda a 11-a, care a început ieri, continuă azi şi se încheie mâine seara, în derby-ul primelor clasate, de la Cluj.

Este greu să faci o ierarhizare a celor mai interesante partide, pentru că fiecare îşi are caracteristica sa. La Buzău se întâlnesc Gloria şi Dacia, ambele sub linia de demarcaţie şi fiecare speră să o depăşească. La Timişoara vine Oţelul, care nu este dispus să mai piardă puncte chiar şi în deplasare. Rapidul este hotărât ca sub comanda noului-vechi antrenor, Mircea Rednic, să atace primul loc. Steaua dispută ultimul meci înaintea confruntării cu Sevilla din grupele Ligii Campionilor şi are de gând să fie unul victorios, cu toate că Gloria a mai făcut minuni în capitală. În derby-ul moldav, Ceahlăul are de gând să îngenuncheze Vasluiul. Pandurii au mai răpus Dinamo, dar în Cupă. De data aceasta poate se va întâmpla în campionat. Două formaţii de tradiţie, hămesite de puncte, se întâlnesc pe litoral, Farul şi UTA, ultimii văduviţi de plecarea lui Marius Lăcătuş. Sub Feleac, CFR-ul vrea să rămână în continuare neînvins, iar Unirea nu este o nucă chiar aşa de tare.

Azi, 20 octombrie

Meciul nou-promovatelor

Gloria Buzău (15) – Dacia Mioveni

(17) (15.00 Telesport)

Dacă Gloria a mai fost, cam de multişor, este drept, prin „A” de vreo cinci ori. Miovenii sunt la prima apariţie. Ambele, însă, se află cu picioarele în nisipurile mişcătoare ale Ligii secunde. Buzoienii, din 15 puncte câte ar fi luat dacă ar fi câştigat meciurile de acasă, au obţinut numai 7. Dacia, în deplasare, tot din cinci meciuri disputate, a luat numai un singur punct. Cum Dacia joacă pe punctele buzoienilor, sunt lipsiţi de griji şi cine ştie, ar putea chiar lua puncte. @N_

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Comisarul european pentru Agricultură vine luni și marți în România / Janusz Wojciechowski va merge și în Portul Constanța

HotNews acum 23 minute
Comisarul european pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, efectuează o vizită de două zile (luni şi marţi) în România, informează Comisia Europeană, potrivit Agerpres. Luni, comisarul se va întâlni cu prim-ministrul Marcel Ciolacu şi cu ministrul

Prognoză meteo luni, 13 mai: vremea se menține rece. Ce temperaturi vor fi în București

Adevarul acum 56 minute
Luni, 13 mai, temperaturile medii vor fi ceva mai ridicate decât cele caracteristice acestei perioade în regiunile vestice și ceva mai scăzute în cele sudice și estice. Maximele termice se vor situa între 13 și 22 de grade Celsius, iar minimele se v

Serghei Șoigu, responsabil pentru „peste 355.000 de victime” în armata rusă, susține ministrul britanic al Apărării

Adevarul acum 25 minute
Serghei Şoigu, ministrul rus al Apărării demis duminică de Vladimir Putin, este responsabil pentru „peste 355.000 de victime", morţi şi răniţi, „dintre care propriii săi soldaţi" în războiul din Ucraina, a declarat omologul său britanic Grant Shapps

500.000 de elevi încep azi evaluarea naţională pentru clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a

Mediafax acum o ora
Sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024 care este programată în perioada 13 - 29 mai se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat). Evaluarea competenţelor fundamentale la

Separatiştii din Catalonia pierd majoritatea în parlamentul regional, socialiştii pe primul loc în alegeri

G4Media acum 56 minute
Partidele separatiste, care conduc Catalonia de un deceniu, au pierdut duminică majoritatea în parlamentul regional, potrivit rezultatelor parţiale ale alegerilor regionale câştigate de socialiştii premierului spaniol Pedro Sanchez, la şase ani şi j

Rusia a avansat în Harkov și a cucerit alte patru localități din regiunea ucraineană

Ziare.com acum o ora
Armata ucraineană a recunoscut luni, 13 mai, „succese tactice” ale Rusiei în regiunea Harkov (nord-est), unde Moscova a afirmat că a cucerit alte patru localităţi din apropierea frontierei în cadrul ofensivei sale lansate vineri, care a dus la evacu

Noua președintă a Macedoniei de Nord, candidata dreptei naționaliste, a folosit vechiul nume al țării la depunerea jurământului

Ziare.com acum 17 minute
Gordana Siljanovska-Davkova, prima femeie preşedinte al Macedoniei de Nord, a refuzat să pronunţe noul nume al ţării, folosit de la un acord încheiat în 2018 cu Grecia, atunci când a depus duminică, 12 mai, jurământul, relatează AFP. Skopje a ajuns

JO de la Paris: "23 de acţiuni" menite să perturbe ştafeta torţei au fost dejucate, anunţă ministrul Darmanin

News.ro acum 2 ore
Ştafeta torţei olimpice pentru JO de la Paris, care a început miercuri în Franţa, a fost ţinta unor tentative de acte rău intenţionate, a anunţat, duminică, ministrul francez de Interne, Gerald Darmanin, potrivit Le Figaro. Într-un mesaj publicat du

Pfizer şi AstraZeneca anunţă noi investiţii în Franţa, de aproape 1 miliard de dolari

News.ro acum 2 ore
Companiile de top în domeniul sănătăţii Pfizer şi AstraZeneca au anunţat duminică noi investiţii în Franţa, în valoare totală de aproape 1 miliard de dolari, înainte de începerea summitului anual de afaceri ”Alege Franţa” din acest an, transmite Reu

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu de la Apărare. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe / Precizările Kremlinului

News.ro acum 10 ore
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

Vremea

București
acum

10°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/17°
joi

12°/19°
Iasi
acum

lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

5°/16°
joi

9°/19°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/14°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

7°/17°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

lun.

7°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°