La 13 iunie s-au împlinit la Chişinău ample manifestări de comemorare o dată cu împlinirea, la 13 iunie, a 69 de ani de la deportările în masă făcute din Basarabia în Siberia. Atunci, în 1941, au fost deportaţi peste 20.000 de oameni încărcaţi în vagoane de vite şi lăsaţi pradă frigului şi foametei în Siberii de gheaţă copii, adolescenţi şi oameni în puterea vârstei. La Chişinău s-au pomenit ieri cei dispăruţi atunci, s-au ţinut momente de reculegere şi s-au depus flori la statuia lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. În toate bisericile din Moldova au avut loc comemorări, în capitala Moldovei fiind organizată o mare adunare la care au participat alături de prim-ministrul Vlad Filat şi alţi reprezentaţi ai puterii sau ai organizaţiilor foştilor deţinuţi politici de la Chişinău.

Mulţi dintre cei care au pătimit atunci au dispărut sau s-au adaptat traiului în ţările Uniunii Sovietice, unde au fost nevoiţi să-şi ducă traiul. Am găsit cu ceva timp în urmă şi la Iaşi un supravieţuitor, o femeie. Am stat de vorba cu ea atunci, povestea ei este de neînchipuit, de un tragism dus până la extrem. Publicând-o, este forma noastră de aducere aminte. La bătrâneţe, femeia cu greu şi-a găsit cuvinte pentru a descrie prin ce a trecut. În iarna anului 1941, pe când era adolescentă, a fost deportată împreună cu mama şi sora la Stalingrad, pentru a săpa la fortificaţii la -55 de grade. Apoi a îndurat patru ani de chinuri într-un lagăr din Kazahstan. Şocul fizic şi psihic a dezumanizat-o, dar a rămas în viaţă în mod miraculos. A mâncat coji de cartofi şi carne de rozătoare, acestea fiind prinse de alţii pe câmp, jupuite şi fripte. Murdară şi plină de păduchi, a dormit bolnavă pe paie, în barăci, printre scorpioni. De necaz, mamei i-a crescut timp de cinci ani păr de circa un centimentru pe faţă, iar ei şi surorii sale, care a albit atunci, la 20 de ani, le-au dispărut semnele pubertăţ