I s-a spus verde-n faţă, brutal, că mai are doar două luni de trăit. Laurenţiu şi-a privit copiii în ochi şi şi-a jurat că va lupta împotriva cancerului. Şi că-l va învinge. Lupta însă e grea şi nedreaptă. Pentru a ieşi învingător, bărbatul de 37 de ani, fost sportiv, are nevoie de noi. Medicii de la clinica din Viena i-au dat şanse mari de viaţă, şanse care se măsoară în mii de euro.

S-a lăsat de polo pentru a-şi putea creşte copiii. A uitat de anii în care a făcut performanţă, şi-a şters umilinţa ce umbrea bucuria victoriei, pe care o simţea cu fiecare competiţie câştigată, prea puţin apreciată de cei care deţineau frâiele sportului românesc la acea vreme. A ajuns agent de pază. Pentru a-şi putea întreţine familia înghesuită într-o singură cameră de apartament, şi-a spus că n-ar fi rău să-şi ia ore suplimentare şi să lucreze încă o jumătate de normă pe lângă norma întreagă pe care o avea deja.

"Nu s-a plâns niciodată", "Era un bărbat puternic"... Aşa îl descrie soţia sa pe Moise Laurenţiu Constantin. A existat însă şi pentru Laur o zi fatidică, când a zărit în piept o umflătură. "O să treacă", şi-a spus bărbatul. N-avea timp de văicăreli şi nici de prea multe investigaţii. Viaţa de sportiv i-a călit trupul şi i-a întărit spiritul. Nu se văita aşa uşor la apariţia vreunei vânătăi sau a unei umflături. Şi-a continuat munca, iar când prindea un moment liber era prin preajma celor doi copii ai săi. Zâmbetul ştrengăresc al fetiţei sale de 5 ani, Patricia, şi ochii mari, luminoşi ai fiului său de numai un an şi 10 luni îi aminteau în permanenţă pentru cine munceşte, pentru cine trebuie să lupte.

Durerile pe care le simţea în piept s-au înteţit cu trecerea timpului. Un an a ignorat boala, până ce umflătura mică din piept s-a făcut cât o portocală. Medicii nu s-au alertat când au văzut gâlma ce trona trufaşă în pieptul omului. "E n