În 2009, am încercat, în Corfu, şi latura turismului religios, plecând de la informaţia că pe insulă trăiesc mai mulţi călugări români. Primul drum l-am făcut la Paleokastriţa, pe coasta de nord-vest a insulei, la 25 km de Kerkira, şi unde se află o veche mânăstire de călugări. Drumul până acolo e sinuos, dar oferă nenumărate locuri de belvedere. Dacă localitatea e o staţiune balneară reputată şi prin urmare masiv frecventată de turiştii care vin să admire relieful dantelat al ţărmului şi limpezimea mării, mânăstirea nu e cu nimic mai prejos de splendoarea oricărui obiectiv turistic al zonei, având o poziţie geografică, pe un promontoriu peninsular deasupra Mării Ionice, demnă de invidiat. 

Construită în secolul al XIII-lea, mânăstirea e o aglomerare de clădiri albe deasupra cărora odihnesc roşii cupole terminate în cruce. O arhitectură complexă, cu scări şi pasaje acoperite, ce se revarsă în mici carouri pavate şi ornate cu flori. În interior, se află un mic muzeu bizantin cu icoane şi obiecte artizanale. Sfinţi, călugări, pelerini, turişti, se amestecă în spaţiul acesta modest dar primitor al mânăstirii unde pisicile se plimbă în voie printre picioarele celor care nu le calcă niciodată pe coadă. Uşile mânăstirii se închid, la miezul zilei, pentru două ore, răstimp în care călugării iau masa şi se odihnesc. Dimineaţa, până la prînz, şi-apoi după-amiaza, de la ora trei, din aprilie până în octombrie, turiştii au acces în lăcaş, femeile primind, la intrare, fuste lungi, pentru a respecta ţinuta obligatorie. Aici, l-am întâlnit pe părintele Ilias, născut undeva, prin zona Romanului şi care cu greu s-a lasat fotografiat. Mic de statura, hirsut şi vioi ca un prâsnel, Ilias ajunsese la Paleokastriţa, cu ani în urmă, prin bunăvoinţa părintelui stareţ, cunoscător al mânăstirilor româneşti din Neamţ şi Suceava, dar şi apropiat al Preafericitului Daniel. Din aproape în