Pentru bucureşteanul Traian Vasu zilele de 21 şi 22 decembrie 1989 s-au transformat într-un episod dintr-un film suprarealist. Împreună cu fiica sa, de doar 13 ani, bărbatul a trecut prin infernul din beciurile Miliţiei Capitalei şi de la închisoarea Jilava.
Dosarele Revoluţiei: Jurnalul Magdei Bitay
DECEMBRIE ’89/ Glonţul din coloană nu i-a afectat verticalitatea
Amintirile acelor zile îl răscolesc cumplit pe Traian Vasu, acum în vârstă de 65 de ani. Înjurături aprige îi scapă printre dinţi, apoi se adună şi zgândăre o rană care nici acum, la 20 de ani, nu pare să se fi vindecat. În decembrie 1989, Vasu era muncitor la Întreprinderea pentru Aparate şi Utilaje pentru Cercetare. „Pe 21 dimineaţa am deschis Europa Liberă şi am ascultat reluarea transmisiei şi am auzit acea fetiţă care a strigat pe scările catedralei din Timişoara «Nu trageţi, ucigaşilor!». La întreprindere se pregăteau autobuzele care să ne ducă la miting, în Piaţa Palatului. N-am vrut să merg”, îşi aminteşte Vasu.
Secretarul de partid de la fabrică i-a spus „Traiane, vezi că te-am mai scăpat şi altă dată, dar acum nu prea se poate!”. Cu toate acestea muncitorul a continuat să refuze şi a plecat să doneze sânge, ca să-şi inventeze un pretext. „De la Hematologie m-am dus pe jos până acasă. Niciodată nu am văzut străzile atât de pustii”.
„Veniţi să vedeţi cum se scrie istoria”
Spre după-amiaza zilei de 21 decembrie, după ce a hălăduit prin oraş mai multe ore, a ajuns la Universitate. „Era ceva fantastic, numai pentru asta merita să trăieşti o viaţă. Se trăgea cu trasoare, se auzea un uruit continuu. Era ceva de necrezut. Cineva spunea la portavoce să rămânem până dimineaţă, când vor veni muncitorii din schimbul 3 de la 23 August”. A vrut chiar să se urce pe baricadă, alături de tinerii care au construit-o, dar dintr-o dată s-a simţit bătrân. „Am z