Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce spun vedetele TV că fac în zilele de Crăciun

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 24 decembrie 2010 ·

Pe lângă semnificaţia religioasă, ziua de 25 decembrie reprezintă şi sărbătoarea care-i adună laolaltă pe toţi membrii familiei, chiar şi în rândul artiştilor sau al oamenilor de televiziune. Sursa: LIBERTATEA

O parte din vedetele cu care reporterii EVZ au vorbit spun că nu muncesc de Crăciun, indiferent de oferta financiară, preferând să petreacă alături de fa milie, cu o masă bogată şi multe colinde.

Ştefan Bănică: "Crăciunul întotdeauna îl petrec în familie, indiferent de solicitările profesionale, indiferent de sumele oferite. Asta e tradiţie la noi".

Jojo: "Voi avea parte de un Crăciun ca-n poveşti, fiindcă voi fi alături de familie, în Ceahlăul copilăriei mele. Va fi tare frumos să mă trezesc înconjurată de munţi şi brazi plini de zăpadă şi să privesc Muntele Sfânt în dimineaţa de 25 decembrie. Sunt foarte încântată că vom fi cu toţii în acel loc feeric, unde mă voi simţi întotdeauna atât de eu. De Revelion voi fi tot în familie, soacra mea va fi gazda".

Andreea Raicu: "Ca de obicei, petrec Crăciunul alături de cei dragi. Nu îmi pot imagina un alt mod mai frumos de a sărbători acest moment. Crăciunul este sărbătoarea mea de suflet pe care o aştept cu mult drag şi încerc să o fac cât mai frumoasă atât pentru mine, cât şi pentru cei care mă înconjoară. Sunt norocoasă că în acea zi nu am niciun proiect la Prima care să mă ţină departe de familie. De Revelion voi merge la o petrecere".

Cosmina Păsărin: "Eu de Crăciun lucrez, în seara de Ajun sunt MC într-un club lângă Bucureşti, apoi următoarea seară merg într- un club în Piteşti, iar de Revelion am un alt eveniment. Chiar dacă intru în atmosfera Sărbătorilor, totuşi nu depăşesc o anumită limită. Ziua iau masa cu familia şi prietenii, iar seara când toţi se duc la culcare, eu mă duc la muncă. Conştientizez situaţia din ziua de azi şi mi se pare normal să d

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Regele Charles al III-lea îşi reia începând de marţi activităţile publice, după mai multe săptămâni de repaos, din cauza unui cancer

News.ro acum 5 ore
Regele Charles al III-lea se pregăteşte să-şi reia activităţile publice - începând de săptămâna viitoare -, în contextul în care medicii săi consideră ”foarte încurajatoare” progresele stării sale de sănătate după ce s-a anunţat că suferă de cancer,

Zeljko Kopic își asumă răspunderea după Dinamo - Voluntari, 1-1: „Am făcut tot ce am putut, dar nu am câștigat!”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Zeljko Kopic, antrenorul „câinilor roșii”, și-a exprimat dezamăgirea la finalul meciului - , scor 1-1, partidă care menține gruparea pe locul 15 retrogradabil direct și la finalul etapei a 7-a din play-out-ul Superligii.

Costin Amzăr, plin de amărăciune după Dinamo - Voluntari: „Suntem blestemați!”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Costin Amzăr (20 de ani), fundașul stânga al „câinilor roșii” a avut un discurs al damnării la finalul meciului - , scor 1-1.

UPDATE - O asociaţie civică din Iaşi îi cere explicaţii lui Ciolacu, după ce acesta a afirmat că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: O afirmaţie foarte gravă care îl descalifică pe Marcel Ciolacu ca prim-ministru / Reacţia lui Ciolacu

News.ro acum 9 ore
Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei îi cere explicaţii premierului Marcel Ciolacu, după ce a acesta a spus, la Timişoara, într-o conferinţă de presă, că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Premierul Marcel Ciolacu a explicat, refer

UPDATE - CFR SA: Întârziere de 310 minute pentru un tren Piteşti-Bucureşti Nord/ Locomotiva s-a defectat şi s-a staţionat 191 de minute până a ajuns alta/ CFR Călători: Călătorii nu au ajuns în 300 de minute la Bucureşti, ci într-un timp rezonabil

News.ro acum 5 ore
Trenul RE 13211 care circulă pe ruta Piteşti-Bucureşti Nord a ajuns, vineri seară, la destinaţie, cu o întârziere de 310 minute, după ce locomotiva s-a defectat, afirmă reprezentanţii CFR SA, care au explicat că locomotiva de ajutor a fost aşteptată

Traian Băsescu: E o clasă politică incompetentă/ Ciolacu e preşedintele PSD. Comparaţi-l cu Năstase, ca şi calibru/ Ciucă, nea Nicu, generalul, este preşedintele liberalilor. Comparaţi-l cu Stolojan, comparaţi-l cu Stoica

News.ro acum 6 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că liderii celor două mari partide din România, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, nu se pot compara ”ca şi calibru” cu unii dintre predecesorii lor. Băsescu e de părere că România s-a transformat în bine, dator

Burduja: Dacă Firea era o alternativă pentru Primăria Capitalei, nu m-aş fi înscris în cursă / Sunt trei candidați care reprezintă trecutul

G4Media acum 7 ore
Candidatul PNL la funcţia de primar al Capitalei, Sebastian Burduja, afirmă că s-a înscris într-o cursă electorală „strânsă”, în care sunt „patru candidaţi cu şanse”, iar voturile se vor fragmenta, transmite Agerpres. „Din păcate, fiecare zi care a

Stoltenberg dă asigurări într-un discurs la Berlin că Ucraina încă mai poate învinge Rusia şi cere Occidentului să-şi respecte promisiunile cu privire la trimiterea de ajutoare militare. ”În ultimele luni, aliaţii din NATO nu au oferit susţinerea promisă”

News.ro acum 7 ore
Ucraina poate încă să înfrângă Rusia, a apreciat secretarul general al NATO Jens Stoltenberg într-un discurs, la Berlin, şi a dat asigurări că nu este prea târziu ca Kievul să învingă - cu condiţia ca Occidentul să-şi respecte promisiunile în privin

SUA anunţă o nouă tranşă de şase miliarde de dolari de ajutor destinat Ucrainei, care include rachete de tip Patriot

News.ro acum 5 ore
Secretarul american al Apărării Lloyd Austin a anunţat vineri un nou ajutor militar - în valoare de şase miliarde de dolari - destinat Ucrainei, în contextul în care Washingtonul încearcă să recupereze întârzierea livrărilor americane către Kiev, du

Preotul Ciprian Mega a fost primit de Vladimir Putin la Kremlin!

Ziua News acum 4 ore
În urma discuțiilor publice iscate în Rusia de participarea filmului "21 de rubini" la BRICS FILM FESTIVAL, preotul-regizor Ciprian Mega a fost invitat în această seară de către președintele Putin la o discuție despre valențele culturale ale producț

Vremea

București
acum

10°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/21°
mar.

11°/14°
Iasi
acum

sâm.

5°/20°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
mar.

10°/22°
Constanta
acum

sâm.

8°/14°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/19°
Timisoara
acum

sâm.

4°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

10°/22°