* ADEVARUL
* Congres pentru liniştea USL
PSD şi PNL şi-au promis că nu se vor trăda reciproc şi nu vor colabora cu Traian Băsescu. PSD, PNL şi PC au organizat, sâmbătă, trei congrese separate, urmate de unul comun, pentru a clarifica apele în interiorul USL, pe fondul suspiciunilor apărute în ultima perioadă. O parte dintre liberali se temea că PSD va ajunge la o înţelegere cu Traian Băsescu În acest context, liderul PSD, Victor Ponta, a dat startul congresului social-democrat rupând scrisoarea lui Traian Băsescu referitoarea la demisia sa în schimbul modificării Constituţiei. Ponta a vrut să arate că partidul său nu are nicio înţelegere cu Palatul Cotroceni şi să evite ca presupusa ofertă a preşedintelui Traian Băsescu să eclipseze Congresul.
* Afacerea Palas, 7 ani de ilegalitate
Proiectul imobiliar ridicat de "regele mallurilor", Iulian Dascălu, a fost scos în afara legii printr-o nouă sentinţă definitivă şi irevocabilă. Curtea de Apel Bucureşti a emis la sfârşitul săptămânii trecute o sentinţă care pune definitiv pecetea de ilegal pe proiectul care vizează construirea unui imens ansamblu imobiliar în centrul Iaşiului. Mai exact, magistraţii bucureşteni au respins o cerere depusă de municipalitatea din Iaşi şi Iulius Group, firma milionarului Iulian Dascălu, prin care cele două părţi cereau revizuirea unei sentinţe date de Curtea de Apel Oradea.
* Mineritul n-a murit, ci se transformă
Anul acesta va avea loc cea mai mare reformă a mineritului românesc,sector ce asigură 40% din energia ţării, dar care este acum în pragul colapsului. De câţiva ani se vorbeşte de minerit ca de o gaură neagră a industriei româneşti, unde pierderile şi datoriile au ajuns la valori uriaşe. Însă sectorul producţiei de energie din România se bazează în continuare în proporţie de 40% pe cărbune, astfel că menţinerea în viaţă a sectorului minier est