Fondul Proprietatea se va lista, în cel mai scurt timp, pe Bursa de Valori Bucureşti, în prezent fiind în pregătire procesul de listare, a declarat, miercuri seara, ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA), Adriean Videanu."Suntem în procesul de pregătire a preluării managementului de către Franklin Templeton pentru listarea Fondului Proprietatea la BVB. Cred că această listare va fi de bun augur pentru ceea ce înseamnă piaţa de capital din România", a spus
Fondul Proprietatea se va lista, în cel mai scurt timp, pe Bursa de Valori Bucureşti, în prezent fiind în pregătire procesul de listare, a declarat, miercuri seara, ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA), Adriean Videanu.
"Suntem în procesul de pregătire a preluării managementului de către Franklin Templeton pentru listarea Fondului Proprietatea la BVB. Cred că această listare va fi de bun augur pentru ceea ce înseamnă piaţa de capital din România", a spus Videanu.
Acesta a precizat că în urma unei analize efectuate în celelalte 26 de state membre ale UE pe măsurile luate pentru combaterea crizei, cea mai bună soluţie, respectiv stimularea pieţei de capital, a fost luată de Polonia.
"În ciuda opiniilor tuturor specialiştilor europeni că nu este momentul optim pentru privatizare, respectiv pentru vinderea unor participaţii la companiile de stat în perioade de criză, Polonia a scos anumite participaţii la privatizare, la cele mai importante cinci companii naţionale, ceea ce stârnit interesul fondurilor de investiţii de portofoliu. Acest lucru a determinat o dezvoltare a pieţei de capital în Polonia, în care în momentul de faţă sunt zilnic aproape cinci IPO - emisiuni de obligaţiuni din partea sectorului privat - iar economia poloneză se finanţează atât prin sistemul bancar cât şi de pe piaţa de capital", a explicat minis