Naţionaliştii pregătesc purtătorilor de kilt un referendum privind separarea de Londra Europeană a dat un răspuns negativ în cazul Scoţiei.
Neil Mitchinson, reprezentantul Executivului european la Edinburgh, a declarat pentru cotidianul "The Scotsman" că separarea Scoţiei de Regatul Unit înseamnă că apartenenţa la UE a nou-formatului stat va trebui renegociată cu Bruxelles-ul. "Nu există precedent pentru o astfel de situaţie. De aceea, lucrurile trebuie discutate şi negociate din nou cu Comisia Europeană", a explicat Mitchinson. Momentan, independenţa Edinburgh-ului faţă de Londra este doar o teorie promovată şi instrumentalizată în scop electoral de Partidul Naţionalist Scoţian (SNP).
Pe site-ul SNP se arată că "Scoţia este în UE şi va rămâne aşa şi după câştigarea independenţei". Expertul James Mitchell, profesor de politică la Universitatea Strathclyde, a declarat, pentru "The Scotsman", că după o eventuală separare de Londra, vor exista discuţii privind dreptul de vot în cadrul comunităţii europene, care însă vor fi un fleac comparativ cu negocierile de aderare purtate de CE în ultimii ani cu statele candidate la UE. Alţi experţi sunt de părere că o Scoţie independentă va trebui să adopte moneda unică euro, regulă valabilă pentru toate statele nou-intrate în Uniune.
SNP, favorit în alegerile parlamentare din luna mai
Totuşi, mai sunt doar câteva luni până la alegerile parlamentare scoţiene, programate pentru luna mai. SNP conduce în sondaje cu circa 33 la sută, devansându-i pe laburişti, principalii contracandidaţi, cu circa trei procente, iar la nivel regional, cu cinci procente. Liderul naţionaliştilor scoţieni a anunţat deja că, dacă după alegerile din primăvară ţara va avea un guvern SNP, scoţienii vor fi chemaţi la referendum privind independenţa faţă de Regat. Tot sondajele arată că scoţienii sunt nehotărâţi în privinţa independenţ