Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ANRE nu ştie dacă preţurile la electricitate se vor dubla după liberalizare

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 19 martie 2012 ·

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) nu intenţionează să majoreze preţurile la electricitate şi gaze în perioada următoare, dar nici nu se poate spune în prezent dacă aceste preţuri se vor dubla la finalul procesului de liberalizare, susţine şeful ANRE, Dan Plaveti. „Sincer, nu se poate răspunde cu da sau nu, este o problemă de presupunere. Se pot face oricâte studii despre cum va evolua piaţa, sunt diferite modele, diferite predicţii, dar nu pot confirma nici da, nici nu. Sunt ani când, spre exemplu, am avut o hidroelectricitate foarte bună, cum a fost anul 2010, când preţurile în piaţă au fost chiar foarte mici, şi am avut anul 2011, când hidroelectricitatea a fost foarte proastă şi atunci preţurile au început să crească. De asemenea, în funcţie de noile investiţii care vor exista, mediul concurenţial se va dezvolta, de aceea nu vedem neapărat nişte majorări semnificative”, a afirmat Plaveti. Guvernul a aprobat, miercuri, legea privind eliminarea tarifelor reglementate până la sfârşitul anului 2013 pentru clienţii non-casnici şi până la sfârşitul anului 2017 pentru clienţii casnici. Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) nu intenţionează să majoreze preţurile la electricitate şi gaze în perioada următoare, dar nici nu se poate spune în prezent dacă aceste preţuri se vor dubla la finalul procesului de liberalizare, susţine şeful ANRE, Dan Plaveti. „Sincer, nu se poate răspunde cu da sau nu, este o problemă de presupunere. Se pot face oricâte studii despre cum va evolua piaţa, sunt diferite modele, diferite predicţii, dar nu pot confirma nici da, nici nu. Sunt ani când, spre exemplu, am avut o hidroelectricitate foarte bună, cum a fost anul 2010, când preţurile în piaţă au fost chiar foarte mici, şi am avut anul 2011, când hidroelectricitatea a fost foarte proastă şi atunci preţurile au început să crească. De as

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Actorul Florin Piersic, vizitat la spital de premierul Marcel Ciolacu şi de ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila - FOTO

News.ro acum 41 minute
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Ministrul Sănătăţii a afirmat că nu se pune problema transferului lui Florin Piersic.

Incendiu puternic la o hală în județul Suceava. A fost transmis mesaj RoAlert (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, în jurul orei 11.00, pompierii din cadrul Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava au fost sesizați de producerea unui incendiu la o hală a unui operaror economic cu profil de producție tâmplărie din PVC, pe raza orașului Salcea. L

UPDATE - Florin Piersic, vizitat la Spitalul Foişor de Marcel Ciolacu şi Alexandru Rafila / Unitatea medicală transmite noi informaţii despre starea actorului: Ameliorare a stării generale. Pacientul se mobilizează şi prezintă un tonus psihic bun

News.ro acum 30 minute
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. Ei precizează

Mesaj surpriză în cursa de la București. Pe cine susține „zeița de la Montreal”

Adevarul acum o ora
Se ascut săbiile în bătălia electorală pentru Primăria Capitalei. Un mesaj surpriză a venit tocmai de peste Ocean, din Statele Unite ale Americii, de la cea mai cunoscută sportivă româncă, Nadia Comăneci.

Evaluările naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a încep luni

HotNews acum 26 minute
În perioada 13 - 29 mai este programată sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024, care se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat), a anunţat, duminică, Ministerul Educaţi

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 2 ore
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

Se strică vremea: Cod galben de ploi şi vijelii, în 14 judeţe, duminică; vreme rece în Bucureşti,până luni dimineaţa

HotNews acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi ploi însemnate cantitativ, valabilă pe parcursul acestei zile, în zone de 14 judeţe. Ploaie torențialăFoto:

Maşină de poliţie, cu semnalele luminoase în funcţiune, implicată într-un accident în Constanţa

Mediafax acum 41 minute
„La data de 11 mai a.c., în jurul orei 23.45, poliţiştii din cadrul Serviciului Siguranţă Rutieră au fost sesizaţi cu privire la faptul că, la intersecţia străzilor Soveja cu Baba Novac, a avut loc un accident rutier (tamponare), între o autospecial

România livrează Ucrainei curent electric, după ce atacurile ruse au afectat sistemul energetic ucrainean

Libertatea acum 58 minute
La cererea Ucrainei, România, alături de Polonia şi Slovacia, furniza duminică energie electrică de urgenţă, iar acest lucru s-a întâmplat şi sâmbătă, relatează presa ucraineană.

Polonia îşi va construi fortificaţii de-a lungul întregii frontiere de est, anunţă premierul Tusk

HotNews acum 3 ore
Premierul polonez Donald Tusk a declarat sâmbătă că Polonia începe să lucreze la consolidarea întregii sale frontiere estice, în timp ce ţara se confruntă cu ceea ce el a numit un "război hibrid" în creştere, referindu-se la migraţia ilegală din Bel

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

9°/16°
mar.

11°/17°
mie.

9°/18°
Iasi
acum

17°
dum.

9°/17°
lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/17°
Constanta
acum

17°
dum.

13°/17°
lun.

10°/14°
mar.

8°/14°
mie.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

8°/17°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

20°
dum.

12°/20°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°