Dan Diaconescu a declarat, la întoarcerea în ţară, că s-a aflat în ultimele zile în Germania, Franţa, Spania, Austria şi Monaco, fără să dea detalii despre scopul deplasării sau data semnării contractului pentru preluarea Oltchim, şi că va pleca din nou în străinătate miercuri, revenind vineri.
Diaconescu s-a întors miercuri la 13.00, cu o cursă Viena-Bucureşti, şi a declarat presei că s-a aflat în Germania, Franţa, Spania, Monaco şi Austria.
El a adăugat că în timpul deplasării în străinătate a fost "urmat" de reprezentanţi SIE, care i-au "asigurat protecţia".
Diaconescu a mai spus că de la ora 14.00 are o întâlnire foarte importantă, fără să ofere detalii.
Daniel Fenechiu, unul dintre avocaţii care îl reprezintă pe patronul OTV, a declarat anterior că acesta are miercuri, în jurul orei 14.00, o întâlnire la Ambasada SUA la Bucureşti.
Ambasada SUA la Bucureşti a confirmat, pentru gândul, că Dan Diaconescu va avea miercuri o întrevedere la sediul misiunii diplomatice, însă nu cu ambasadorul Mark H.Gitenstein, ci cu un alt oficial al Ambasadei.
Dan Diaconescu a câştigat licitaţia pentru preluarea a 54,8% din acţiunile Oltchim, după ce a oferit 203 milioane de lei, cel mai mare preţ, pentru titlurile deţinute de stat.
Dan Diaconescu a declarat, la întoarcerea în ţară, că s-a aflat în ultimele zile în Germania, Franţa, Spania, Austria şi Monaco, fără să dea detalii despre scopul deplasării sau data semnării contractului pentru preluarea Oltchim, şi că va pleca din nou în străinătate miercuri, revenind vineri.
Diaconescu s-a întors miercuri la 13.00, cu o cursă Viena-Bucureşti, şi a declarat presei că s-a aflat în Germania, Franţa, Spania, Monaco şi Austria.
El a adăugat că în timpul deplasării în străinătate a fost "urmat" de reprezentanţi SIE, care i-au "asigurat protecţia".
Diaconescu a mai spus că de la ora 14.00