15 medicamente produse de Antibiotice S.A. se vor scumpi cu valori cuprinse între 8 şi 22,64 %, a anunţat Ministerul Sănătăţii. MS precizează că fabrica a solicitat creşteri de preţuri pentru 39 de denumiri comerciale, deoarece producerea acestora cauza pierderi.
În urma protocolului, încheiat între MS, Agenţia Naţională a Medicamentului şi Antibiotice S.A., „s-a acceptat majorarea preţurilor cu ridicata şi cu amănuntul a unui număr de 7 medicamente, care intră pe programul TBC. La Doxiciclină (100 mg x 10 capsule), creşterea preţului va fi de 15%, la Oxacilină de 1 gram şi de 500 de miligrame, scumpirea va fi de 8%. În cazul scumpirii Penicilinei, compania propune o creştere treptată a preţului, „în acest moment justificându-se o creştere de 10%”.
Pentru Ceforan, producătorul a propus o scumpire cu 15%. Pentru comprimatele de Piafen, majorarea va fi de 8%. „Restul de 24 de medicamente prezentate de S.C. Antibiotice S.A. vor fi produse şi comercializate la preţul deja existent”, se mai arată în comunicatul MS. (L.S.)
15 medicamente produse de Antibiotice S.A. se vor scumpi cu valori cuprinse între 8 şi 22,64 %, a anunţat Ministerul Sănătăţii. MS precizează că fabrica a solicitat creşteri de preţuri pentru 39 de denumiri comerciale, deoarece producerea acestora cauza pierderi.
În urma protocolului, încheiat între MS, Agenţia Naţională a Medicamentului şi Antibiotice S.A., „s-a acceptat majorarea preţurilor cu ridicata şi cu amănuntul a unui număr de 7 medicamente, care intră pe programul TBC. La Doxiciclină (100 mg x 10 capsule), creşterea preţului va fi de 15%, la Oxacilină de 1 gram şi de 500 de miligrame, scumpirea va fi de 8%. În cazul scumpirii Penicilinei, compania propune o creştere treptată a preţului, „în acest moment justificându-se o creştere de 10%”.
Pentru Ceforan, producătorul a propus o scumpire cu 15%. Pentru comprimatele