Autorităţile elveţiene merg pe pista nerespectării unei semnalizări, ca fiind cauza accidentului de tren survenit luni seara în Elveţia franceză şi care s-a soldat cu un mort şi 26 de răniţi, dintre care cinci grav.
"Ipoteza privilegiată este nerespectarea semnalului luminos de către trenul care venea din Payerne", a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, Jean-Christophe Sauterel, purtător de cuvânt al poliţiei din Vaud, a doua zi de la producerea accidentului.
Într-un comunicat, compania a prezentat, de asemenea, condoleanţe familiei mecanicului de tren decedat în accident.
Luni seara, în jurul orei 18.45 (19.45 ora României), două trenuri regionale au intrat în coliziune în Granges-près-Marnand, un orăşel cu 1.000 de locuitori situat pe linia Palézieux - Payerne.
Accidentul a avut loc în apropiere de ieşirea din gara Granges-près-Marnand, pe sensul către Lausanne.
Potrivit ultimului bilanţ, au fost 26 de răniţi în rândul celor 46 de pasageri ai celor două trenuri, şi un mort, mecanicul unuia dintre cele două trenuri care au intrat în coliziune frontală deoarece se aflau pe aceeaşi linie. Răniţii, care sunt toţi elveţieni, au fost transferaţi la cinci spitale din regiune.
Marţi, CFF au amintit că Serviciile elveţiene pentru anchetarea accidentelor (SESA) analizează cauzele accidentului.
Linia feroviară rămâne închisă pe o durată nedeterminată între oraşele Payerne şi Moudon.
Cadavrul mecanicului, care a rămas blocat în locomotivă, a fost descarcerat abia la ora 01.30 (02.30 ora României), cu ajutorul a numeroase materiale, între care o macara de 200 de tone, pentru a degaja cele două locomotive încastrate una în cealaltă.
Accidentul s-a produs la ora 18.45 în timp ce un tren încetinea iar celălalt accelera la ieşirea din gară.
Unul dintre trenuri plecase spre Lausanne, iar celălalt venea d